monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cine sunt băncile care vor să finanțeze Drumul de Ocolire Sud Floreşti. Cum va arăta drumul

Licitaţia pentru finanţarea Drumului de Ocolire SUD (cel cu ieşire spre Mănăştur şi traseu pe deasupra Polus/Metro) a ajuns astăzi aproape de final.

Au depus oferte la sediul Primăriei Florești patru instituţii (Banca Transilvania, BCR, CEC Bank, Raiffeisen Bank), iar o comisie le va analiza în cel mai scurt timp.

„Aşa cum anticipam sunt ofertanţi pentru finanţarea acestor lucrări, care va fi rambursată strict din bugetul local. Mă bucur că avem patru oferte, de aici încolo e absolut treaba Comisie de Licitaţie să verifice actele, eventual să ceară lămuriri şi să stabilească un câştigător”, a spus primarul comunei Floreşti, Horia Şulea.


Cum va arăta drumul?

Drumul, care va porni din strada Tăuțiului și va face joncțiunea în Cluj Napoca cu Drumul Sfântul Ioan, va avea o lungime de 2,685 km (firul principal, la care se adaugă încă doi kilometri de bretele).

Drumul de Ocolire SUD va avea 11 podețe și 2 poduri, precum și două girații și 3 intersecții. Vor fi incluse și două bretele de legătură cu DN1, una în zona Metro și una în zona Polus.


Carosabilul va fi de 2x 3,5 metri, pe o parte trotuarul va fi de 1,5 metri, iar pe cealaltă parte va fi inclusă și o pistă de biciclete, lățimea ansamblului trotuar – pistă de biciclete fiind de 2 metri.

Toate acestea alături de rigole ranforsate, zid desprijin pe coloane, șanțuri de beton, rambleu, piloți forați, filtre drenante, drenuri orizontale și semnalizare rutieră.


O nouă licitație pentru alte investiții, săptămâna viitoare

Săptămâna viitoare va avea loc o nouă licitaţie care se referă la finanțarea investițiilor de interes local, în valoare de maxim 47.672.339,40 lei.

„Este vorba de o linie de finanțare ce va fi folosită la realizarea Drumului de Ocolire pe partea de SUD, precum și la alte investiții publice. Bineînțeles, toate acestea pe lângă investițiile suportate din fonduri europene sau fonduri de la bugetul local. Este un instrument modern, care va greva bugetul anual al comunei cu mult sub nivelul maxim legal de 30%. Oricum, în prezent, comuna Florești are grad de îndatorare zero. Revenind la Drumul de Ocolire din păcate, iată, suntem nevoiți să ne descurcăm pe cont propriu, fără nici un ajutor. Vorbim de o investiție de aproximativ 27-30 milioane lei, o sumă considerabilă pentru o comună”, a declarat primarul comunei Florești, Horia Șulea.