monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cluj-Napoca, orașul lui „merge și așa” - FOTO

Considerat unul din primele trei cele mai mari orașe ale României, alintat de mulți drept „Capitala Transilvaniei”, Cluj-Napoca este un oraș viu care își câștigă încet dar sigur un renume în topul marilor orașe europene.

Trecerea de pietoni de pe strada Memorandumului după mai multe zile de ninsoare. Ianuarie 2015 Foto Saul Pop

Fiind unul din centrele universitare ale țării, Clujul atrage anual aproximativ 80 de mii de  studenți. Trendul ascendent din ultimii ani a adus în oraș un număr mare de turiști dar și un procent notabil de investitori străini. Noile locuri de muncă, nivelul de trai din ce în ce mai ridicat și posibilitatea de a studia la universitățile cu renume național sau internațional, cum este cazul Universității Babeş-Bolyai desemnată în anul 2015 cea mai bună universitatea din România ocupând locul 246 în clasamentul european conform clasamentului Best Global Universities Rankings, realizat de U.S. News, au creat condițiile perfecte pentru un flux continuu de oameni care au văzut în Cluj-Napoca un loc perfect pentru a se forma sau realiza profesional.

Din nefericire, cei care au văzut oportunitățile și au creat mediul propice accestei dezvoltări nu au luat în calcul și cealaltă parte a leului. Cel de-al patrulea oraș ca număr de locuitori din România, aproximativ 322 de mii, a ajuns să fie sufocat. Una dintre cele mai mari probleme este  traficul rutier care într-o scurtă perioadă de timp a devenit asemănător cu cel din capitală. Pe lângă lipsa de viziune a celor cu putere decizională orașul suferă și din cauza unui lanț de incoerențe organizatorice și administrative.


În anul care tocmai s-a încheiat, Cluj-Napoca a deținut titlul de Capitală  Europeană a Tineretului fapt care a adus în oraș mii de turiști și sute de evenimente. Tot în anul 2015 administrația municipiului Cluj-Napoca a considerat de bun augur începerea lucrărilor de reabilitare a părții carosabile și crearea unei noi rețele pentru firele de curent și internet care atârnau pe stălpii din zona centrală a orașului. Așadar un oraș deja sufocat de locuitori și studenți care urma să primească vizita a altor mii de turiși a devenit un imens șantier plin de „șefi de echipă” și coordonatori de proiect însă cu prea puțini oameni care să execute lucrările.

Capitala Europeană a Tineretului, unul dintre marile centre universitare ale Romîniei, își aştepta vizitatorii cu un șantier general asezonat pe alocuri cu noroi sau praf, după caz. Turiști entuziaști care au scăpat de șantierul din zona gării sau pasajele subterane urât mirositoare, pline de oameni fără adăpost  erau așteptați de un cor de claxoane și cuvântări neortodoxe. Neavând un plan concret sau probabil din indiferență, administrația locală a „rezolvat” lucrurile peticindu-le. Așadar, pentru a veni în întâmpinarea numărului mare de oameni care aveau nevoie de mijloace de transport în comun, au fost achiziționate 40 de autobuze noi, iar surplusul a fost preluat de vechile autobuze care și-au făcut un obicei din a se defecta în timpul curselor.


Odată cu sfârșitul verii numărul de turiști a mai scăzut la fel și aglomerația din oraș, asta desigur nu a ajutat cu nimic autoritățile și-au așteptat cei 80 de mii de studenți în aceleași condiți jalnice.

Finalul anului 2015 - începutului anului 2016 a fost și el marcat de incompetența celor care administrează orașul. În luna decembrie o tânără de 27 de ani a fost lovită în cap de o bucată de tencuială căzută de pe hotelul Continental. Drept urmare, primăria a decis să înlăture elementelor decorative periculoase de pe clădirile vechi din oraș.


Tot la începutul anului 2016 a venit și prima zăpadă din această iarnă, fapt  care, evident, a luat firmele de deszăpezire prin surprindere. Câteva zile de ninsori în luna Ianuarie au dat orașul peste cap. Din cauza lipsei de reacție a firmelor autorizate traficul rutier a fost îngreunat ore întregi. Trotuarele pe care circulă în mare parte oameni îmbrăcați de birou au devenit patinoare sau heleșteie.

Săptămâna de ninsori s-a încheiat apoteotic cu un avion al companiei Blue Air cu 116 oameni la bord  care a ieșit în decor, deoarece pe pista Aeroportului Internațional „Avram Iancu” s-a depus un strat de zăpadă.


La început de an 2016 Cluj-Napoca pare a fi un oraș condus de autorități reactive. Planul pus la  punct până la cel mai mic detaliu pare să fi fost înlocuit de o oarecare capacitate de adaptare la hazard. Calmul ardelenesc a fost parcă uitat iar decizile importante par a fi luate de un grup de copii entuziaști care uită să vadă și părtile mai puţin bune ale decizilor pe care le iau.

Cluj-Napoca a fost anunțat ca oraş finalist pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021. În prezent însă Clujul își tratează clădirile istorice ca pe niste maghernițe și locuitorii cu indiferență. E de sperat doar  ca titlul din 2021, dacă îi va fi acordat, să nu fie dovedit unul mincinos, la fel ca cel din 2015.