monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Vin ninsorile în Transilvania

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare meteo de răcire accentuată a vremii, ninsori și intensificări ale vântului, valabilă pe durata zilei de vineri, la nivelul întregii țări.

Vin ninsorile în Transilvania

Potrivit meteorologilor, în data de 15 ianuarie, în intervalul orar 8,00 — 22,00, în jumătatea de vest a țării vor fi precipitații pe arii extinse, în general moderate cantitativ, urmând a se cumula local 15 — 20 l/mp.

În zonele montane și submontane va ninge și se va depune strat de zăpadă, mai consistent îndeosebi în Munții Banatului. În Maramureș și în Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Crișana, Banat și Oltenia se vor semnala precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare.


Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze ce vor depăși, pe crestele înalte, 70 — 80 km/h la rafală, viscolind sau spulberând zăpada, dar și în sud-vestul teritoriului la începutul zilei și local și temporar în regiunile estice și sud-estice, cu rafale de 50 — 60 km/h.

Meteorologii precizează că, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (16/17 ianuarie), vremea se va înrăutăți în sudul și sud-estul țării, unde aria ninsorilor se va extinde, iar vântul se va intensifica, urmând ca, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor, să publice noi mesaje atenționări.