monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Viktor Orban: Bulgaria şi Macedonia să construiască garduri la frontierele cu Grecia

Bulgaria şi Macedonia trebuie să construiască garduri la frontierele cu Grecia pentru a opri afluxul de imigranţi, propune premierul Ungariei, Viktor Orban, citat de MTI.

"Bulgaria şi Macedonia trebuie să construiască garduri la frontierele cu Grecia, pentru a opri imigranţii", a afirmat Orban.

Viktor Orban a făcut aceste declaraţii în cursul unei reuniuni interguvernamentale ungaro-slovenă, desfăşurată vineri în localitatea Brdo pri Kranju (Slovenia).


"Dacă nu putem securiza frontierele externe ale Uniunii Europene, indiferent cât de costisitor sau solicitant ar fi acest lucru, vom distruge noi înşine Spaţiul Schengen", a declarat Orban.