Un tânăr regizor demonstrează că în România teatrul este încă viu

Andrei este oltean, a terminat liceul în Târgu Jiu la secția matematică-informatică și, deși s-a pregătit intens pentru arhitectură, s-a îndrăgostit de teatru și a ales să studieze regia, în ciuda măștilor pe care le poartă oamenii cu care lucrează, nu doar pe scenă, ci și în viața de zi cu zi. Acum este doctorand, iar când nu învață sau lucrează la lucrarea de doctorat, regizează.

”La teatru vezi încontinuu atâtea măști, chiar și la oamenii cu care crezi că o să comunici, fiind foarte greu să îndepărtezi straturile de machiaj care au intrat atât de puternic în psihicul lor, având un construct foarte puternic despre cum trebuie să arate (să fie) pe scenă. Asta e o constantă de care mă izbesc de multe ori. Este o generalitate despre actori și o provocare pentru regizor”, explică Andrei.

A mimat informatica

Tânărul a terminat un liceu foarte bun, care în fiecare generație are mulți olimpici naționali și internaționali. Deși nu a fost bun la informatică, a reușit să treacă de bacalaureat cu media 10, iar la matematică s-a decis să renunțe pentru totdeauna.

”Informatică nu am știut niciodată. Eram într-o clasă foarte bună în care aveam doi olimpici și mai mult cu ei se lucra. Noi, ceilalți încercam să ne facem invizibili să mimăm că știm informatică, dar eu cel puțin nu am știut niciodată. Am luat 10 la bac, la toate. Am fost printre cei 96 din toată țara care au luat 10 la BAC. Un nimic. Nu te ajută la absolut nimic și în ziua în care am dat bacul la mate am jurat că este ultima zi în care fac o problemă de matematică. Nici pe copiii mei nu îi voi ajuta”, a explicat tânărul.

Școala din Cluj nu i-a tăiat aripile

Inițial, tânărul a optat pentru București în ceea ce privește facultatea. Nici prin cap nu i-a trecut că Ardealul ar putea fi o opțiune. Însă nu a reușit. Fiind dezamăgit de rezultat, nu a vrut să opteze pentru contestație, dorind să încerce iar anul următor, dar mama sa a insistat să-și încerce norocul și la Cluj.

”M-am demoralizat foarte mult și nu am vrut nici să fac contestație. Nu insinuez nimic, așa a fost să fie. Am zis că stau un an și încerc iar. Și întâmplător mergeam la bunici la Bistrița, mama mi-a luat actele de înscriere și când am trecut prin Cluj m-a rugat să mă înscriu și aici. Nu am vrut, iar când ne-am întors era ultima zi de înscrieri pentru toamnă și la insistențele mamei am acceptat, am intrat primul aici și tot timpul cu bursă. Nu îmi pare absolut deloc rău. Cred că a fost ceva care m-a adus aici”, explică Andrei Măjeri.

Fiind un oltean veritabil, agitat, ritmul ardelenilor nu a fost pe gustul său, fapt pentru care în primul an de facultate a urât Clujul, însă în timp, orașul i-a devenit foarte drag, mai ales că facultatea și stilul de lucru de aici l-au lăsat să se desfășoare și să învețe din greșeli.

”Mă bucur că am făcut facultatea în Cluj. M-a ajutat mult școala și stilul de lucru de aici, dar în primul rând că nu mi-a tăiat aripile. M-a lăsat să îmi văd de drumul meu, să dau cu capul, să greșesc. Am făcut o groază de tâmpenii în facultate, dar care îmi sunt dragi cumva”, povestește regizorul.

Nu vrea să facă teatru toată viața

Pentru părinții lui, vestea că renunță la arhitectură pentru regie a fost una șocantă, însă, fiind singurul copil, nu au avut de ales și l-au susținut. Fără ei, spune Andrei nu ar fi reușit, fiindcă Facultatea de Teatru, regia mai ales, este costisitoare.

”M-au susținut și m-au ajutat pe cât m-au înțeles și pe cât au putut. Vin la premierele mele și mătușile mele și verișorii, peste tot prin țară. Vin așa, ca țiganii cu cortul, iar pentru asta le mulțumesc. Nu știu unde aș fi fost fără iubirea și susținerea lor”, adaugă tânărul.

Deși de la primele spectacole și-a arătat potențialul, Andrei nu vrea să facă teatru toată viața. I-ar plăcea să-și deschidă un lanț de florării și să aibă suficienți bani încât să trăiască la țară, să aibă o livadă și o grădină pe care să le îngrijească.

”Eu nu vreau să fac teatru toată viața, dar sunt foarte mulți care vor. Nu știi câți colegi de generație am care vor și se văd regizori cu un stil la douăzeci și un pic de ani, ceea ce mi se pare o falsitate incredibilă. Eu nu cred că am un stil. Poate am un mod de lucru, poate am căutări în anumite direcții, dar îmi doresc foarte mult să încerc anumite texte, anumite contexte care mă incită și prin care cred eu că pot să spun ceva, cu riscurile de rigoare, cu riscul de a da rateuri chiar dacă parțiale sau totale. Nu e o meserie pe care să o faci în siguranță. Atâta timp cât lucrezi cu gărduțul după tine din start ai greșit”, explică regizorul.

Vrea să muncească mai mult

Andrei este atras de tragediile antice și are câteva proiecte făcute încă din facultate, la care zilnic mai adaugă câte o mică idee și speră ca pe viitor să le pună în scenă. Deși până acum a regizat 6 spectacole, el consideră că nu sunt atât de multe.

” Nu am făcut atâtea. Am făcut șase spectacole cu acesta și am avut un spectacol pe care nu l-am dus până la capăt, deci ar fi fost șapte. Mie mi se pare că am foarte mult timp”, explică tânărul.

Singurul regret pe care îl are, este în privința spectacolului său de suflet, Ivona, prințesă de Burgund de Gombrowicz, un text clasic, absurd, pe care l-a pus în scenă în Turda.

”Singurul regret pe care îl am în ceea ce privește spectacolele mele de până acum este în legătură cu spectacolul meu de suflet pe care l-am făcut la Turda, Ivona, prințesa de Burgund. În acest spectacol s-a investit mult, a ieșit bine, s-a scris de bine, dar nu se joacă. S-a jucat de trei ori, oficial este în stagiune, dar nu se programează, fără niciun motiv. A fost sala plină de fiecare dată, merge la public, lumea a fost entuziasmată” explică Andrei.

Pentru el teatrul nu este o meserie atât de importantă precum cea a unui chirurg, spre exemplu, însă cei care o fac trebuie să o facă bine, fiindcă au posibilitatea să aducă ceva frumos în viața anumitor persoane.

”Teatrul nu este o meserie atât de importantă. Nu avem importanța unui medic care taie pe inimă, dar asta ar trebui să ne responsabilizeze, ca ceea ce facem să fie cât mai bun. La fel de bine s-ar putea ca teatrul să fie de ajutor și să aducă niște energii bune în viața unora. Este foarte important ca actorii și regizorii să nu uite de faptul că spectacolul trăiește doar în prezența spectatorilor. Un spectacol este o întâlnire până la urmă, între actori și un public. Însă, în final, fac teatru fiindcă îmi face teribil de bine”, a concluzionat pe o notă amuzantă Andrei Măjeri.