monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ana Moura ajunge la Cluj în acest weekend

Publicul clujean se va întâlni cu prințesa muzicii fado, duminică, 28 februarie, de la ora 20, la Sala Polivalentă.

Muzica fado se află din nou într-un turneu de promovare, prin cel mai nou album al solistei Ana Moura. Intitulat „Moura”, recentul album demonstrează că acordurile muzicii fado se pot îmbina perfect cu influențele muzicii pop, readucând în atenția publicului tânăr un stil muzical aflat în listele UNESCO pentru protecția și promovarea patrimoniului național portughez.

Ana Moura a acceptat să includă Clujul în turneul său, alături de orașe precum Paris, Londra sau Lisabona, tocmai datorită căldurii cu care a fost primită, în urmă cu doi ani, de publicul local. Este o ocazie specială de a asculta live piese ce sunt deja incluse in clasamentele muzicale din toată Europa, albumul „Moura” câștigând la doar câteva săptămâni de la lansare discul de platină în Portugalia.


Biletele pentru concert mai pot fi încă achiziționate de pe site-ul www.anamoura.ro sau la birourile Diesel din Piaţa Unirii 10. Prețul biletelor pentru evenimentul din Cluj variază în funcție de locul ales în sală, respectiv între 59 și 195 de lei.

Etichete: Ana Moura spectacol