Actualitate
Gregorian Bivolaru va fi judecat la Cluj în luna mai într-un dosar privind traficul de persoane
Fondatorul MISA, Gregorian Bivolaru, va fi judecat la Curtea de Apel Cluj într-un dosar privind traficul de persoane, primul termen al procesului fiind stabilit pentru data de 10 mai.
Dosarul lui Gregorian Bivolaru a fost înregistrat, luni, la Curtea de Apel Cluj, fiind stabilit primul termen de judecată în data de 10 mai 2016.
Surse judiciare au declarat, marţi, că judecarea cauzei nu are legătură cu extrădarea acestuia din Franţa şi că, în cazul în care procedurile de extrădare nu vor fi finalizate, Gregorian Bivolaru va fi judecat în lipsă.
”Curtea de Apel Cluj a înregistrat, luni, dosarul în care Gregorian Bivolaru şi alte 19 persoane sunt judecate pentru trafic de persoane. Este vorba despre un apel la o sentinţă a Tribunalului Cluj din 2015 prin care Bivolaru fusese achitat într-un dosar de trafic de persoane, care este vechi, din 2007. Judecarea acestui dosar nu are legătură cu extrădarea lui Bivolaru din Franţa, dacă nu se vor finaliza procedurile de extrădare până în 10 mai, acesta va fi judecat în lipsă”, au spus sursele citate, potrivit Mediafax.
Tribunalul Cluj l-a achitat în februarie 2015 pe Gregorian Bivolaru în dosarul de trafic de persoane instrumentat de DIICOT şi în care acesta fusese trimis în judecată în 2007.
Potrivit soluţiei judecătorilor Tribunalului Cluj, în dosarul de trafic de persoane instrumentat de DIICOT, Gregorian Bivolaru a fost achitat de patru infracţiuni, iar pentru alte şase infracţiuni de care era acuzat instanţa a dispus încetarea procesului penal, pe motiv că faptele s-au prescris.
"Dispune achitarea inculpatului Bivolaru Gregorian de sub învinuirea comiterii infracţiunilor de constituire a unei organizaţii cu caracter fascist (…) având în vedere că fapta nu era prevăzută de legea penală, de promovare a ideologiei fasciste, rasiste sau xenofobe, având în vedere că fapta nu era prevăzută de legea penală (…). Dispune achitarea inculpatului Bivolaru Gregorian de sub învinuirea comiterii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei unui stat străin, având în vedere că art.1 al.1 din O.U.G. 112/2001, care sancţiona fapta de trecere ilegală a frontierei unui stat străin, a fost abrogat. (…) Dispune achitarea inculpatului Bivolaru Gregorian de sub învinuirea comiterii infracţiunii de trafic de persoane", se arată în soluţia judecătorului.
Potrivit documentului citat, faptele pentru care judecătorul a dispus încetarea procesului penal pe motiv că s-au prescris sunt iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la discriminare, promovare a ideologiei fasciste, rasiste sau xenofobe, trecere ilegală a frontierei de stat, instigare la ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.
În sentinţă se arată că instanţa a constatat că probele din dosar obţinute prin interceptările telefonice sunt nelegale.
"Constată nelegalitatea probelor obţinute prin interceptările telefonice şi înregistrările audio şi dispune excluderea mijloacelor de probă constând în procesele-verbale de consemnare a convorbirilor inculpatului Bivolaru Gregorian, proceselor-verbale de percheziţie întocmite cu ocazia percheziţiilor efectuate în datele de 18 martie 2004, 19 martie 2004, 21 martie 2004, 22 martie 2004 şi 23 martie 2004 şi dispune excluderea din probatoriu a tuturor faptelor constatate şi obiectelor ridicate şi consemnate în procesele-verbale de percheziţie nelegale", se mai menţionează în document.
Instanţa a constatat că şi rapoartele tehnico-ştiinţifice întocmite de Asociaţia Psihologilor din România şi de psihologii Luminiţa Petrescu şi Tudorel Butoi sunt nelegale.