monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Percheziţii ale procurorilor DNA la Cluj, într-un dosar de corupţie

Procurori din cadrul DNA din Târgu Mureș efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, de evaziune fiscală și spălarea banilor comise în legătură cu utilizarea fondurilor alocate de la bugetul Uniunii Europene în perioada 2014-2016.

În cursul zilei de 02 martie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 31 locații, situate în județele Mureș, Cluj, Harghita și Brașov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și din partea Grupării de Jandarmi Mobilă Târgu Mureș.