monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ce „termen de valabilitate” are opinia primarului? Emil Boc s-a răzgândit în mai puțin de jumătate de an. Acum VREA METROU!

Primarul Emil Boc declara anul trecut că nu se poate construi metrou în Cluj-Napoca. Afirmaţia a fost valabilă până ieri când a spus că trebuie organizată o discuţie pentru construirea unei linii de metrou.

Emil Boc

Emil Boc a declarat că trebuie organizată o discuţie pentru a se analiza oportunitatea construirii unei linii de metrou de la Polus la Aeroport. “Eu nu spun că nu merită. Deocamdată se fac analize. Eu am propus o discuție măcar de pricipiu pentru a se vedea ce ar însemna un metrou măcar de la Polus și până la Aeroport. Costurile sunt de miliarde de euro, unu, două, trei sau patru miliarde de euro. Nu aș putea să vă spun exact pentru că studiile sunt foarte aproximative. Se face o analiză pentru a se vedea cum va fi sustenabil un astfel de metrou la un oraș cu o jumătate de milion de locuitori. Eu cred că nu trebuie exclusă o astfel de variantă pe termen mediu și lung. E clar că finanțări europene nu vom avea pentru un asemenea metrou. Să ne bucurăm dacă vom avea pentru o centură ocolitoare, care să coste două - trei sute de miloane de euro. Este o chestiune pe termen lung care poate fi avută în vedere”, a declarat primarul Emil Boc, citat de Stiri de Cluj. 

În urmă cu aproximativ şapte luni, Boc declara pentru acelaşi site de ştiri că în Cluj-Napoca nu se poate face metrou din cauza costurilor exorbitante. “Soluția metroului nu se poate implementa la Cluj, pentru că avem un oraș cu jumătate de milion de oameni și cu un cost de 5 miliarde de euro pentru metrou. Ar fi o soluție care nu se poate susține financiar. Ar fi frumos să ai de la Polus la Aeroport o linie de metrou. Din nefericire costurile exorbitantate, de 5 miliarde de euro, nu ne permit nici să visăm. Metroul nu este sustenabil la o populație de jumătate de milion de oameni și la un buget de 210 milioane de euro cât are Clujul. Sunt realist că ar fi ideal să avem o soluție de metrou, dar nu este sustenabilă. Ar costa 5 miliarde de euro”, afirma Boc, în iulie 2015.


Pe lângă construirea unei linii de metrou, primarul Emil Boc a adus în discuţie, în anii anteriori, şi posibilitatea construirii unui tunel pe sub zona centrală a oraşului şi să aibă două ieşiri: un spre Calea Turzii şi una spre zona Pieţei Gării. Construirea tunelului nu s-a concretizat.

Un alt subiect adus în atenţia opiniei publice de mai multe ori este trenul suspendat şi Someşul navigabil.