monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Inundații în zona Sopor - FOTO

Câteva case din zona Sopor au fost inundate, marți, ca urmare a ploilor abundente. Cauza principala o constituie colmatarea și înfundarea cu moloz din construcții a unor canale de scurgere a apelor.

Sursa foto: facebook.com/EmilBoc

Ploaia abudentă de marți de la Cluj-Napoca a creat haos în zona Sopor. Mai multe case și curți au fost inundate, dar din fericire nu au fost înregistrate victime. 

Utilajele RADP au intervenit de urgență pentru desfundarea canalelor, iar ISU Cluj a intervenit cu motopompe pentru scoaterea apei din curțile oamenilor afectați de inundații.


„Facem apel la toți cetățenii să nu mai depoziteze ilegal deșeuri din construcții întrucât pot pune în pericol viața oamenilor. Primăria va intensifica controalele de profil. În 2017 - 2018 este programată modernizarea străzii Sopor conform prevederilor Planului Urbanistic Actual”, a spus Emil Boc, prezent în zona Sopor.