Actualitate
Cinci percheziții în Cluj, București, Iași și Timișoara. Patru - la instituții publice
Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție efectuează marți cinci percheziții în municipiile București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara, dintre care patru vizează sediile unor instituții publice, într-un dosar privind fapte comise în 2015.
''Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2015. În cursul zilei de 15 martie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate în municipiile: București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara, din care patru sunt sediile unor instituții publice'', informează un comunicat al DNA.
Potrivit unor surse judiciare, percheziții au loc și la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași.
Potrivit unor surse ale jurnaliştilor de la ziaruldeiaşi.ro, documentele sunt legate de înmatricularea studenţilor străini la UMF Iaşi. S-au ridicat documente şi sisteme informatice referitoare la listele cu studenţii străini înmatriculaţi în 2015 la UMF Iaşi.
În paralel au loc percheziţii şi la Universităţile de Medicină din Bucureşti, Cluj şi Timişoara, de unde s-ar fi transferat mai mulţi studenţi către Iaşi.
UMF Cluj nu spune nimic
Contactat telefonic, rectorul UMF Iaşi, Viorel Scripcariu, a precizat că nu are cunoştinţă despre cele vizate de DNA la instituţia pe care o conduce. Referitor la numărul de transferuri de la universităţile omologe, Scripcariu a precizat: „Nu aş putea să vă spun deoarce eu am preluat mandatul de foarte puţin timp”.
Purtătorul de cuvânt al UMF Cluj nu a putut fi contactat pentru lămuriri.
Note umflate pentru studenţii arabi
Scandalul studenţilor străini a izbucnit la finele anului trecut după ce pe mai multe liste au fost descoperite adăugiri. De asemenea, reprezentanţii UMF Iaşi au descoperit diferenţe între notele iniţiale şi finale ale candidaţilor, în special în cazul studenţilor arabi.
Ministerul Educaţiei a oferit documente procurorilor
Reprezentanţii ministerului Educaţiei susţin că le-au furnizat anchetatorilor corespondenţa pe care au avut-o cu UMF Iaşi, UMF Timişoara şi UMF Cluj.
„Ministerul colaborează cu procurorii DNA pentru bunul mers al anchetei pe care aceştia o derulează. În acest sens, au fost puse la dispoziţia procurorilor documentele solicitate, respectiv informaţii referitoare la admiterea studenţilor străini la Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa din Iaşi, pentru anul universitar 2015-2016. Nu în ultimul rând, la solicitarea anchetatorilor, a fost pusă la dispoziţie şi corespondenţa cu Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa din Iaşi, cu Universitatea de Medicină şi Farmacie Victor Babeş din Timişoara şi cu Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj Napoca", au declarat reprezentanţii ministerului Educaţiei.