monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Facultatea de Litere din cadrul UBB, între primele 150 de facultăţi din lume

Potrivit unui clasament internaţional al universităţilor pe specializări Facultatea de Litere, din cadrul UBB se clasează între primele 150 de facultăţi de limbi moderne din lume.

În cadrul acestei categorii au fost cotate 300 de instituţii de învăţământ superior, din 1219 participante. Limbile moderne au avansat în acest clasament faţă de anul trecut, când au fost poziţionate în intervalul 150-200.

De asemenea, UBB a fost inclusă, în premieră, şi pentru următoarele două domenii: pentru Inginerie şi Tehnologie, disciplina Informatică, se situează în categoria 401 - 450 (din 500 de instituţii cotate şi 1075 participante), iar pentru pentru domeniul Ştiinte Naturale, disciplina Matematică, se situează în categoria 201 - 250 (din 400 de instituţii cotate şi 996   participante).


“Dacă în anul 2015, Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai era clasificată de QS World University Rankings în primele 200 de facultăţi de limbi moderne din lume, iată că acum aceeaşi Agenţie internaţională de ranking universitar plasează Facultatea clujeană de Litere pe o poziţie mai avantajoasă. Ne bucură această clasificare, ea este un semn că învăţământul clujean are o recunoaştere internaţională şi că studenţii care se înscriu la specializările facultăţii noastre au parte de o pregătire de excelenţă”, a declarat prof. univ. dr. Corin Braga, decanul Facultăţii de Litere.

Cea de-a șasea ediție a clasamentului universităților în funcție de discipline include un record al disciplinelor analizate, fiind cel mai mare clasament de acest fel.