monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bani pe apa sâmbetei: vitrină de 5.000 lei pentru o cârpă

Aproape 5.500 lei va costa vitrina specială pe care o va cumpăra Primăria Cluj-Napoca pentru a expune în centrul municipiului, drapelul lui Avram Iancu, care de fapt nici nu a aparţinut lui Avram Iancu.

Drapelul lui Avram Iancu, expus în centrul Clujului. Primăria cumpără vitrină specială

Autorităţile locale au publicat un anunţ de achiziţii publice în vederea achiziţionării unei vitrine pentru drapelul lui Avram Iancu. Drapelul urmează să fie expus în Piaţa Avram Iancu. “Pentru punerea în valoare a Pieţei Avram Iancu, în vederea expunerii drapelului lui lui Avram Iancu în Piaţa Avram Iancu din municipiul Cluj-Napoca, se propune amplasarea unei vitrine în zona Pieţei Avram Iancu”, se arată în caietul de sarcini. Data limită pentru depunerea ofertelor este 29 martie.

Drapelul lui Avram Iancu a stârnit discuţii numeroase în ceea ce priveşte autenticitatea sa. Astfel, se presupune că acest obiect a aparținut unei legiuni a lui Avram Iancu, format în mare parte din ţărani. În cadrul unei dezbateri care a avut loc luna trecută la Cluj-Napoca, specialiștii prezenți au confirmat autenticitatea drapelului, specificând însă că nu era drapelul de luptă al legiunii Auraria Gemina, cea condusă de Avram Iancu. În acest context, se poate considera că cei aproape 5.500 lei sunt o cheltuială inutilă pentru un obiect care nici măcar nu a fost al lui Avram Iancu.


Faptul că drapelul este făcut dintr-un prapore ce aparține bisericii ortodoxe având în centru o imagine ce ilustrează Pogorârea Sfântului Duh sugerează că oamenii din legiune erau oameni simpli, ţărani. S-a confirmat că icoana este din acea perioadă și se aseamănă cu picturile din zona Mănăstirii Nicula.

Drapelul a fost cumpărat de către Adrian Thiess cu 105.000 de euro la o licitație dedicată lui Corneliu Vadim Tudor care a fost organizată în data de 3 februarie, la București. Acesta şi-a exprimat dorinţa ca drapelul să fie expus în Piaţa Avram Iancu din Cluj. “Am avut o întâlnire cu primarul Clujului, care era foarte bucuros, mai ales că ei au încercat să cumpere steagul la licitaţie, dar fiind plafonaţi de o sumă... Am decis să-l punem la dispoziţie, evident gratuit, ca să fie expus în Piaţa Avram Iancu, chiar în faţa Catedralei Mitropolitane şi a statuii (lui Avram Iancu, n.r.). Apoi o să-l expunem şi la Aeroportul Otopeni, fiind principala poartă de intrare şi de ieşire din ţara noastră, urmând ca ulterior să plece în Franţa, la Paris”, a declarat Adrian Thiess pentru presa centrală.