monitorulcj.ro Menu
Actualitate

CSM a avizat favorabil propunerea de reînvestire a Laurei Codruța Kovesi ca șef DNA

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat favorabil, luni, cu unanimitate de voturi, propunerea ministrului Justiției, Raluca Prună, de reînvestire a Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Hotărârea Secției pentru procurori va fi transmisă Ministerului Justiției în cursul zilei de luni, potrivit CSM.

Propunerea pentru reînvestirea în funcție a Laurei Codruța Kovesi a fost înaintată CSM de către ministrul Justiției în data de 29 februarie.


Potrivit reglementărilor legale în vigoare privind statutul judecătorilor și procurorilor, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorii șefi de secție ai acestor parchete, precum și procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și adjuncții acestora sunt numiți de președintele României, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.