monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Prima victimă a inundațiilor de la Dej: bărbat, în stare critică după ce a căzut cu roaba într-o vale

Inundațiile care au lovit zona municipiului Dej, în urmă cu doar câteva zile, au făcut prima victimă – un bărbat care curăța zona din fața gospodăriei, de aluviuni.

Un bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani, care transporta cu o roabă bolovani aduși de ape în urma inundațiilor, s-a dezechilibrat și a căzut, cu tot cu roabă, într-o vale. Incidentul s-a petrecut luni după-masă, pe strada Valea Tărpiului, în apropiere de intersecția cu Valea Jichișului.

Potrivit dej24.ro, câțiva vecini au sunat imediat la 112 și au cerut ajutor, la fața locului intervenind pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, polițiștii, dar și un echipaj SMURD. În sprijin au fost trimise, în scurt timp, și două ambulanțe de la Dej – una cu medic și una cu asistent.


Personalul medical a găsit la fața locului un bărbat cu un traumatism cranian frontal, aflat în stop cardio-respirator. Salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare, victima fiind transportată ulterior, în stare critică, la spital.

Ulterior, bărbatul a fost transportat cu o ambulanță, în stare critică, la un spital din Cluj-Napoca. Acesta a intrat de mai multe ori în stop cardio-respirator, dar a fost salvat de fiecare dată. Medicii sunt rezervați cu privire la șansele lui de supraviețuire.

Etichete: dej isu