Actualitate
Restricții de circulație în weekend în Cluj
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță restricții de circulație sâmbătă, 23 aprilie, între orele 12.00-22.00, cu ocazia evenimentului ,,Jazz in the Street”.
Traficul va fi restricționat pe str. Andrei Șaguna, între orele 12.00-22.00, strada Ion Rațiu între orele 16.00-21.00 și pe strada David Ferenc, între orele 15.00 – 21.00.
Duminică, 24 aprilie, între orele 08.00-14.30, vor fi instituite restricții de circulație cu ocazia desfășurării evenimentului ,,Făget MTB UCI SERIES MARATHON & TRAIL RUNNING”. Traficul rutier va fi restricționat pe strada Sf. Ion, de la intersecție cu Valea Gârbăului până la intersecția cu strada Făgetului.
„Ne cerem scuze participanților la trafic pentru disconfortul creat şi îi rugăm să se conformeze reglementărilor temporare de circulaţie”, au declarat reprezentanții Primăriei.