Actualitate
Zeci de clujeni au luat parte la Slujba de Înviere – VIDEO
Zeci de clujeni au participat la Slujba de Înviere oficiată la Biserica Soborul Maicii Domnului din Făget. Preotul le-a vorbit credincioşilor despre importanţa Învierii lui Iisus Histos şi le-a cerut acestora să petreacă sărbătorile “la biserică, nu numai acasă, nu numai lângă masă, nu numai şezând în fotoliu”.
Biserica Soborul Maicii Domnului din Făget a fost neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioşi care au venit la slujbă, unii dintre ei fiind nevoiţi să stea afară.
La începutul slujbei credincioşii au luat lumină, iar apoi au ieşit afară şi au înconjurat biserica, în timp ce cântau “Hristos a Înviat”.
Unul dintre preoţii prezenţi la slujbă s-a declarat bucuros de faptul că mass-media relatează pe larg acest eveniment important pentru creştini şi i-a îndemnat pe credincioşi să petreacă Învierea lui Iisus Hristos “la biserică, nu numai acasă lângă masă”.
“Vă mărturisesc sincer că mă duc acasă cu bucurie deplină sufelească, iar dumneavoastră în frunte cu părintele Călin vă doresc din suflet să petreceţi aceste minunate sărbători ale noastre aşa cum le petrecem noi românii. Nu ştiu dacă cineva în lumea aceasta mai petrece atât de minunat sărbătorile cum le petrecem noi românii. Şi mă bucur că toate mijloacele de informare, toată mass media începe să se preocupe de aceest mare adevăr al Învierii Mântuitorului Hristos. Te bucuri când vezi când deschizi televizorul sau un ziar şi întâlneşti şi astfel de gânduri care n-au altceva de făcut decât să ne întărească pe noi cei vârstnici să rămânem statornici şi pe tineri să-i apropie de acest adevăr Dumnezeiesc. Vă doresc dragi credincioşi să petreceţi sărbătorile cu bucurie, dar ştiţi cum? La biserică. Nu numai acasă, nu numai lângă masă, nu numai şezând în fotoliu. Să facem ceva şi pentru suflet. Noi nu suntem numai acest bulgăre de ţărână. Avem în noi o scânteie pe care n-o putem hrăni cu altceva decât cu ceea ce însuşi Mântuitorul Hristos ne-a lăsat. Să vă dea Dumnezeu sănătate deplină. Hristos a Înviat”, a spus părintele Ioan Baciu.
De asemenea şi părintele Petru Călin le-a transmis enoriaşilor sărbători fericite iar tuturor să le aducă pace, linişte şi fericire.
“Să facă bunul Dumnezeu ca bucuria Învierii să pătrundă în casele şi sufletele dumneavoastră şi tuturor să ne aducă pace, linişte, fericire şi bucurii duhovniceşti. Vă zicem tuturor sărbători fericite şi Hristos a Înviat”, a declarat părintele Petru Călin.
Părintele Ioan Baciu a spus că cel mai mare eveniment al omenirii îl reprezintă Învierea lui Iisus iar noi, în felul nostru, vestim omenirii acest adevăr.
“În rândul poate celor mai însemnate evenimente ale omenirii învierea Mântuitorului se înscrie pe primul plan. Este cel mai mare eveniment pe care omenirea l-a trăit vreodată. Cineva îmi spunea într-o stare de ironie întrebându-mă de ce trebuie să spunem noi atât de des Hristos a Înviat sau să cântăm. I-am răspuns aşa după cum mă pricep eu: cântăm şi poate că, cântăm prea puţin ca să facem cunoscut omenirii până la marginile lumii că noi vestim un adevăr, iar adevărul nu te întreabă nimeni de câte ori îl rosteşti pentru că el rămâne mai presus de timp şi de spaţiu ca un principiu divin. Fiul lui Dumnezeu care s-a întrupat a venit să aducă în lume adevărul, iar noi prin ceea ce facem şi prin ceea ce cântăm şi ne închinăm nu facem altceva decât să vestim în felul nostru acest mare adevăr al omenirii...adevăr care a însemnat o adevărată răscruce şi piatră de hotar în istoria omenirii”, a conchis părintele Ioan Baciu în predica sa.
La finalul slujbei enoriaşii au luat pâine şi vin şi s-au îndreptat spre casele lor. La eveniment a fost prezent şi un echipaj al Poliţiei, dar nu s-au înregistrat evenimente nedorite.