monitorulcj.ro Menu
Actualitate

PAŞTE 2016: Tradiţii şi obiceiuri în cea de-a doua zi de Paşte

Tradiţiile şi obiceiurile de Înviere sunt cunoscute şi respectate de o mulţime de oameni încă din timpuri străvechi, însă nu acelaşi lucru se poate spune despre obiceiurile din cea de-a doua zi de Paşte, care nu sunt cunoscute de toată lumea.

În zilele de Paşte existau interdicţii aspre, încă din moşi strămoşi: în prima zi nu era permisă plecarea din sat, nu se mătura prin casă, nu se pregătea mâncare iar masa de Paşte nu se ridica timp de trei zile. Astăzi, în a doua zi de Paşte, se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pască şi ouă roşii, iar copiii merg la părinţi. Nasii trebuie să îi ospăteze pe fini, tradiţia spunând că aceştia mergeau împreună la hora satului, notează crestinortodox.ro.

În cea de-a doua şi în cea de-a treia zi de Paşte avea loc stropitul ritual cu apă, în amintirea readucerii la viaţă a fetei de evreu, care a leşinat la aflarea veştii învierii lui Iisus, prin stropirea ei cu apă de către tinerii care treceau întâmplător prin zonă.


Aşadar, lunea, feciorii stropeau cu apa fetele din sat, iar marţea fetele îi udau pe feciori. Obiceiul s-a păstrat şi acum, iar tradiţia de a stropi cu parfum rudele şi prietenii vizitaţi a doua zi de Paşte este o reminiscenţă târzie şi "emancipata" a acestei datini, scrie crestinortodox.ro.

În a doua zi de Paște, fetele sunt stropite cu parfum, obiceiul fiind preluat de la germani şi maghiari, dar este păstrat atât la ţară, cât şi la oraş. În Transilvania, stropitul s-a practicat în familiile nobiliare până la sfârşitul secolului al XIX-lea, după care doar locuitorii satelor l-au mai păstrat.


Tradiţia „stropitului” sau „udatului” fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfinţenie, de sute de ani, în localităţile harghitene locuite de romano-catolici şi a început să fie împrumutata şi de creştinii ortodocşi.

Tradiţia spune că fetele trebuie udate cu apa de izvor neîncepută că să fie frumoase, să dea naştere la copii sănătoşi şi să miroasă tot anul ca florile de primăvară. Femeile şi fetele îşi aşteaptă musafirii cu ouă roşii, pălincă şi prăjituri, pe care le oferă celor care spun poezii. Primii care pornesc la stropit sunt cei mici. Ei primesc zeci de oua, dar şi prăjituri sau bani. Obiceiul udatului, numit in zona „locsolas”, se păstrează şi la oraşe. Aici, apa de izvor este înlocuita cu parfumuri sau deodorante mai scumpe sau mai ieftine, in funcţie gustul sau buzunarul fiecăruia.


Băieţii se adună în grupuri şi merg pe la casele în care sunt fete. Acestea nu sunt stropite până când „udătorii” nu rostesc versurile: „Am auzit că aveţi un trandafir frumos, am venit să-l udăm, să crească, să înflorească şi mulţi ani să trăiască!”.

La ţară, fetele erau udate cu găleţi pline cu apă. În timp, s-a renunţat la această practică în favoarea parfumului sau a apei de colonie, obicei care se practică şi la oraş.


„Udătorii” îşi aleg cu grijă fetele pe care le stropesc cu parfum. De regulă, merg la casele celor pe care le simpatizează şi se străduiesc să le impresioneze cu un parfum scump.

Obiceiul udatului este amuzant şi, de regulă, se încheie cu câte o petrecere pe la casele fetelor cu mulţi udători sau admiratori.