monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Repartizarea la liceu, din 12 iulie

Prima repartizare computerizată în învăţământul liceal de stat se va face în data de 12 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, între 4 şi 6 iulie fiind repartizaţi candidaţii pe locurile speciale pentru romi.

Conform Agerpres, depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi se va face între 15 iulie şi 25 iulie. Candidaţii care nu au participat la prima repartizare computerizată sau nu au fost repartizaţi vor putea completa fişele de opţiuni între 14 iulie şi 19 iulie. Cea de-a doua etapă de repartizare computerizată va avea loc în 22 iulie, iar depunerea dosarelor între 23 şi 25 iulie. Cea de-a treia repartizare computerizată va avea loc între 5 şi 7 septembrie.