monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Oficialii FRF, în inspecţie pe „Cluj Arena”

Stadionul va fi gata la finalul acestei veri.

 

Preşedintele Comisiei de Licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Viorel Duru, a inspectat şantierul “Cluj Arena” la începutul acestei săptămâni.

Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, reprezentantul FRF s-a declarat încântat de felul în care a fost construită arena, dar a ţinut să facă câteva recomandări privind circuitele din interioril acesteia. “Domnul Viorel Duru s-a arătat de-a dreptul încântat de ceea ce a găsit la Cluj. Cam toate au fost la superlativ, gazonul e foarte bun, iar spaţiile foarte generoase. Nu o să avem nici un fel de probleme la licenţiere. Ni s-a recomandat totuşi să vorbim cu cei de la Jandarmerie pentru a vedea cum se vor realiza circuitele din interiorul arenei. Trebuie să avem grijă la galeria adversă”, a explicat Radu Bica. În curând, pe “Cluj Arena” ar putea ajunge şi alţi oficiali de la FRF.

Piţurcă şi Mircea Sandu, aşteptaţi la Cluj

Ieri, preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a anunţat că a adresat o invitaţie preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu şi antrenorului reprezentative naţionale de fotbal a României, Victor Piţurcă, de a efectua o vizită, în perioada imediat următoare la viitoarea arenă sportivă a judeţului Cluj. „Ne apropiem de finalizarea construirii acestui important obiectiv, demult aşteptat de către clujeni. Deja am avut discuţii cu forurile decizionale din fotbalul românesc, pentru a lua în calcul organizarea unui meci oficial al echipei naţionale în această toamnă pe «Cluj Arena». Vizita oficialilor FRF ar fi un bun prilej pentru aceştia de a lua efectiv contact cu ceea ce oferă viitoarea arenă”, a arătat Tişe.

Vă reamintim că preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a solicitat, printr-o adresă, Federaţiei Române de Fotbal să ia în calcul disputarea la Cluj-Naspoca a meciului din această toamnă din preliminariile Campionatului European de Fotbal, dintre reprezentativa României şi selecţionata similară a Belarus, solicitare primită cu interes de forul fotbalistic naţional.

Gata până în toamnă

Construirea viitoarei arene sportive a judeţului Cluj va fi finalizată la sfârşitul acestei veri, iar amenajările exterioare vor fi gata în luna septembrie. Contractul a fost adjudecat de firma sibiană Con-A. Într-o primă fază se vor elabora şi se vor depune spre autorizare documentaţiile tehnice de intervenţie, urmând ca în etapa a doua să se treacă la execuţia efectivă a lucrărilor.