monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ministrul Sănătății Patriciu Achimaș a demisionat

Ministrul Sănătății Patriciu Achimaș a demisionat

Patriciu Achimaş-Cadariu şi-a prezentat luni demisia din funcţia de ministru al Sănătăţii, după scandalul dezinfectanţilor utilizaţi în spitale, au declarat surse guvernamentale.

Patriciu Achimaş-Cadariu a demisionat luni din funcţia de ministru al Sănătăţii, după o discuţie cu premierul Dacian Cioloş, care a avut loc la Palatul Victoria, informează Mediafax.

Potrivit unor surse guvernamentale, Achimaş-Cadariu a luat decizia de a pleca de la ministerul Sănătăţii, pentru că nu ar fi fost de acord cu modul în care s-a decis în Guvern gestionarea crizei dezinfectanţilor din spitale.


Premierul Dacian Cioloş a cerut sâmbătă Ministerului Sănătăţii să demareze o anchetă administrativă în ceea ce priveşte biocidele, toate produsele folosite în prezent la dezinfecţie în fiecare spital din ţară urmând să fie verificate din punct de vedere al concentraţiei şi eficienţei.

Ministerul Sănătăţii a publicat lista celor 50 de spitale în cadrul cărora au fost depistate probe neconforme la dezinfectanţi, nouă dintre aceste unităţi fiind din Capitală, acolo unde au fost trataţi şi răniţi din incendiul de la Colectiv.


Premierul Dacian Cioloş declara vineri că nu ia în calcul schimbarea ministrului Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, precizând că este interesat de găsirea unor soluţii pentru rezolvarea problemelor apărute în sănătate şi "scoaterea la lumină a altora care eventual se pot isca".