monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Dramă în Zorilor. Bărbat găsit mort, în casă. Pompierii au intrat pe geam

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj au intervenit la un caz pe strada Pasteur din Zorilor.

Foto arhiva

Joi seara, locuitorii unui bloc de pe strada Pasteur au chemat pompierii în ajutor după ce au văzut că vecinul lor lipsește de câteva zile.

Echipajul de intervenție a fost nevoit să intre pe geam în apartament. Când au ajuns în locuință, medicul SMURD nu a mai putut să facă nimic pentru proprietarul locuinței. “În jur de 20.15 am avut o solicitare privind deblocarea unei persoane din locuință. S-a făcut accesul de către echipajul nostru de descarcerare și salvări de la înălțime, s-a intervenit pe greamul locuinței. A fost un echipaj SMURD cu medic, care nu a putut decât să constate decesul persoanei. Era o persoană în vârstă de 60-70 de ani”, a declarat Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.


Deocamdată nu se cunosc cauzele decesului bărbatului. Martorii spun că acesta a murit de cel puțin două zile.