monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tabără de pregătire pentru dezastre

Voluntarii Crucii Roşii Cluj vor participa la Beliş, în perioada 31 iulie - 7 august, la o tabără specială de pregătire pentru intervenţii în caz de dezastre.

Simona Bratu, directorul Crucea Roşie Cluj, afirmă că participanţii vor învăţa cum să acorde primul ajutor medical, cum să scoată răniţii din spaţii limitate, maşini, dărâmături sau canalizări. Voluntarii vor afla informaţii despre tehnici şi mijloace improvizate, tehnici de supravieţuire, de căţărare şi coborâre şi de radiocomunicaţii. Membrii Crucea Roşie vor participa şi la un exerciţiu care va dura 24 de ore în cadrul căruia vor avea o intervenţie complexă în situaţii de urgenţă, cu dificultate sporită. Printre cei care îi vor instrui pe tineri se numără generalul Vasile Şomlea de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj şi Horia Simu, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Cluj. La ediţia de anul trecut a taberei s-au înscris 70 de voluntari Crucea Roşie, unii chiar din străinătate, iar la ediţia din 2009 au participat 50 de voluntari.        G.D.