monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lumânări la cioturile foştilor arbori din centrul oraşului

Clujenii au aprins lumânări lângă foştii arbori tăiaţi de Primăria Cluj-Napoca.

Gest impresionant făcut de unii clujeni. Aceştia au aflat de faptul că Primăria Cluj-Napoca a tăiat arborii din Piaţa Avram Iancu şi s-au gândit să protesteze într-un mod inedit.

Le-au adus un ultim omagiu celor care, până în urmă cu câteva zile, îi ajutau cu puţină răcoare în zilele însorite: arborii de pe latura nord-estică a Catedralei Ortodoxe. Clujenii se declară nemulţumiţi de faptul că reprezentanţii administraţiei locale au tăiat de la rădăcină copacii.


Citeşte şi: De ce a tăiat Primăria arborii din Piaţa Avram Iancu?

Primăria a emis un comunicat în care susţine că arborii prezentau „pericol de prăbuşire”. “Acești arbori prezentau pericol de prăbușire, periclitând siguranța trecătorilor. Tăierea și înlăturarea acestor copaci s-a realizat cu aprobarea autorităților de mediu și după plantarea prealabilă a altor arbori în zone din imediata apropiere a celor tăiați”, se arată în răspunsul Primăriei Cluj-Napoca.


Un exemplu foarte frumos din partea autorităţilor elveţiene este sculptura „The Caring Hand Sculpture” din oraşul elveţian Glarus, care înconjoară un copac.

Citeşte şi: REVOLTĂTOR! Unde se duc castanii, când nu mor în picioare?