monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Pedalatul, încurajat printr-un proiect european

540 de biciclete vor fi puse la dispoziţia clujenilor la sume modice din primăvara anului viitor.

Proiectul municipalităţii clujene privind realizarea unei reţele de staţii self-service de închiriere de biciclete este aproape de obţinerea finanţării europene, a anunţat ieri primarul Sorin Apostu.

În prezent, proiectul se află în faza de precontractare, existând posibilitatea ca semnarea contractului de finanţare europeană să aibă loc până la finalul acestei luni. „Succesul unui oraş care se vrea capitală europeană ţine de modernizarea infrastructurii de transport. Această reţea de staţii pentru biciclete reprezintă o posibilitate de mobilitate urbană. Clujenii vor putea ajunge dintr-un loc în altul cu o bicicletă luată dintr-una din cele 50 de staţii pe baza unui chip-card eliberat de Primărie în baza actului de identitate şi a unei sume modice”, a arătat primarul Clujului.

Staţii în Cluj-Napoca, Apahida şi Floreşti

Prin proiect se vor instala 50 de staţii self-service de biciclete, dintre care 43 în municipiul Cluj-Napoca şi şapte staţii în comunele Apahida şi Floreşti şi vor fi achiziţionate un număr de 540 de biciclete. Practic, din price punct al oraşului, clujenii se vor putea deplasa către orice destinaţie, ridicând o bicicletă de la una din cele 50 de staţii şi lăsând-o la sosire, în cea mai apropiată staţie din zona în care au treabă. Totul se va face pe baza unui card emis la cerere care va permite ridicarea din staţie a unei biciclete şi depozitarea în punctul de sosire.

Proiectul are o valoare totală de peste 17,6 milioane de lei, din care 13,4 milioane reprezintă suma nerambursabilă solicitată Uniunii Europene prin Programul Operaţional Regional, axa 1.1 destinată polilor de creştere.

Edilul Sorin Apostu a menţionat că elaborarea acestui proiect european a durat doi ani şi opt luni, însă şi-a manifestat speranţa că acesta va putea fi implementat până în primăvara anului viitor.

Peste 18.000 de clujeni pedalează

Succesul programelor implementate până acum în Cluj-Napoca în ceea ce priveşte bike-sharing-ul, “I love velo” şi “StudentObike”, l-au convins pe primar că folosirea bicicletei ca mijloc alternativ de transport va deveni tot mai populară în rândul clujenilor. Aproximativ 18.500 de clujeni au folosit ca mijloc de transport bicicleta din data de 30 martie anul acesta, de când au fost reluate cele două proiecte derulate în parteneriat cu Asociaţia Green Revolution. În cadrul proiectului “StudentObike” (care s-a încheiat în 30 iunie şi va reîncepe în septembrie) au fost înregistraţi 3.600 de utilizatori studenţi, în timp ce alţi 14.500 de clujeni au utilizat bicicletele de la “I love velo”.