monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ALEGERI LOCALE 2016: Clujenii sunt așteptați la vot. Tot ce trebuie să știi despre alegerile de astăzi

Clujenii sunt așteptați astăzi la urnele de votare pentru a-și alege viitorul primar și pe reprezentanții administrației locale.

La alegerile locale de astăzi în judeţul Cluj sunt aşteptate la urne 606.951 de persoane, în 656 de secţii de votare.

În municipiul Cluj-Napoca se află cele mai multe secţii de votare, 181, cu 29 de secţii mai multe decât la alegerile locale din 2012. Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Cluj, Ana Maria Danciu, a declarat că cei mai mulţi alegători sunt aşteptaţi în Cluj-Napoca, în număr de 272.720, la care se adaugă alţi 3.356 care s-au înscris pe listele complementare. La polul opus, unitatea administrativ teritorială cu cei mai puţini alegători este comuna Ploscoş, cu 591 de persoane cu drept de vot. În judeţul Cluj sunt 81 de unităţi administrativ-teritoriale. În total, pentru alegerile locale din judeţul Cluj au fost tipărite peste două milioane de buletine de vot, pentru care au fost folosite aproximativ 43 de tone de hârtie.


Citește și: ALEGERI LOCALE 2016. Ghidul alegătorului. Ce trebuie să ştie cei ce intenţionează să voteze duminică, 5 Iunie

Polițiștii, la datorie în ziua alegerilor

Peste 1.600 de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne vor fi angrenate la Cluj în misiuni pentru buna desfăşurare a procesului electoral, precum şi pentru menţinerea ordinii publice.


În 4 iunie, peste 550 cadre de poliţie, jandarmi, situaţii de urgenţă şi alte structuri M.A.I., au desfășurat misiuni de pază şi protecţie a materialelor electorale la cele 656 secţii de votare din judeţul Cluj, până la deschiderea acestora în ziua votării.

În ziua alegerilor, circa 620 poliţişti şi 260 jandarmi se vor afla în stradă pentru  prevenirea unor evenimente negative, precum şi pentru aplicarea cu fermitate, corectitudine şi echidistanţă a prevederilor legale atunci când se constată încălcări ale legii. În sprijinul acestora vor acţiona şi 38 elevi din cadrul şcolilor de poliţie.


De asemenea, pentru soluţionarea solicitărilor şi semnalărilor cu privire la evenimentele produse în ziua alegerilor, la nivelul judeţului vor acţiona  64 de poliţişti şi 12 jandarmi, constituiţi în echipe operative.

Totodată, a fost stabilit şi un efectiv de rezervă format din 82 angajaţi M.A.I., care vor asigura intervenţia,  dacă situaţia operativă impune acest lucru.


Premergător desfăşurării procesului electoral, lucrători din cadrul I.S.U. Cluj au  efectuat controale pentru prevenirea şi stingerea incendiilor la toate locaţiile unde sunt organizate secţii de votare.

Citește și: Alegeri locale: CUM NE-O FI NOROCU’!


Viitorul sună bine?

Cele mai importante aspecte de care viitorul primar ar trebui să se ocupe este infrastructura rutieră în interiorul localităţii şi legăturile cu principalele coridoare de transport din vecinătate (DN1-E60, Autostrada Transilvania) şi gestionarea fluxurilor de trafic de la intrările în municipiul Cluj-Napoca la orele dimineţii şi după-amiază (existenţa unor localităţi limitrofe transformate în ultimii ani în „dormitoare” ale Clujului, cum ar fi comuna Floreşti, cea mai mare comună din România, cu peste 20.000 de locuitori, dintre care majoritatea lucrează în Cluj-Napoca). Sistemul de management al deşeurilor, aflat în blocaj de mai bine de un an, ca urmare a existenţei unor suspiciuni de corupţie aflate în cercetarea DNA, este un alt subiect fierbinte. În ultimul an, gunoaiele au fost transportate în diferite rampe din Transilvania, ulterior a fost deschisă o rampă temporară, care însă nu este o soluţie fezabilă pe termen lung. Lipsa locurilor de parcare este un alt aspect asupra căruia cetățenii insistă de foarte multă vreme. Astfel, sunt șanse să se rezolve și problema trotuarelor ocupate permanent de mașini parcate neregulamentar.

Miza alegerilor: 1,2 miliarde lei

Viitorul primar va avea de gestionat un buget anual de circa 1,2 miliarde de lei (300 de milioane de euro) şi va fi cel care va obţine sau pierde titlul de oraş Capitala Culturală Europeană pentru anul 2021.