monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ultima ședință de Consiliu Județean în vechea formulă

Consiliul Județean Cluj în formula din mandatul 2012-2016 se mai întrunește o dată înainte de validarea noii componențe.

Ultima ședință de Consiliu Județean în vechea formulă

Vineri va avea loc o ședință ordinară cu 17 puncte pe ordinea de zi. Întrunirea este mai mult de formă și pentru a mai bifa o ședință, proiectele puse în discuție fiind fără o miză mare. Pe ordinea de zi se află regulamentul privind organizarea și funcționarea Consiliului Județean, modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Cluj nr.14 din 29 ianuarie 2016,  privind aprobarea bugetului general propriu al Judeţului Cluj pe anul 2016, pe capitole, subcapitole, tilturi, articole şi aliniate, cu modificările ulterioare, privind reglementarea unor măsuri de concesionare a spaţiilor în care funcţionează cabinete medicale de medicina familiei, aprobarea atribuirii a două licenţe de traseu pentru servicii de transport public judeţean de persoane prin curse regulate special, aprobarea Monografiei economico-militare a judeţului Cluj etc.

Cel mai important proiect de pe ordinea de zi este aprobarea situației financiare la 31.12.2015 a societății Cluj Arena S.A., societate care este îngropată în datorii. Situația fiananciară a fost discutată și în penultima ședință de Consiliu Județean, dar numai sub formă de informare.


PNL şi PSD sunt principalele partide din judeţul Cluj, din punct de vedere al voturilor şi mandatelor de aleşi locali obţinute la alegerile din 5 iunie, iar UDMR este a treia forţă politică din judeţ, care va înclina balanţa puterii spre una dintre cele două formaţiuni. Pentru Consiliul Judeţean, PNL a obţinut în judeţul Cluj 37,99% din voturi, urmat de PSD, cu 26,60%, şi de UDMR, cu 13,96%. Celelalte partide au obţinut sub 5%. În acest fel, PNL va avea 18 consilieri judeţeni, PSD 12, iar UDMR 7.