monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Atenţie, femei! Se fură lănţişoare de aur de la gât

Doi bărbaţi din Zalău au comis mai multe tâlhării în Cluj-Napoca. În perioada aprilie – iunie 2016, cei doi au tâlhărit mai multe femei în cartierele Mărăşti şi Mănăştur.

„În principiu, victimele acestora sunt femei, cu vârste de peste 50 de ani, surprinse pe străzi sau alei mai puțin circulate. Cei doi, în vârstă de 32, respectiv 30 de ani, din Zalău, au fost depistați și arestați preventiv, la intervale diferite de timp, în luna iunie. În urma probatoriilor administrate, în sarcina acestora au fost reținute șapte infracțiuni de tâlhărie prin smulgerea lănțișorului de la gât”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.

La data de 23 aprilie, în jurul orei 12:00, cei doi ar fi deposedat o femeie de lănțișorul pe care-l purta, în timp ce aceasta se afla pe aleea Bârsei context în care i-ar fi provocat acesteia leziuni în zona gâtului.


La data de 16 mai, în jurul orei 15:30, o femeie a sesizat că a fost deposedată de către persoane necunoscute de lănțișorul pe care-l purta, în timp ce intra în incinta unui imobil de pe strada Ciocârliei.

La data de 22 mai, în jurul orei 12:30, o femeie a sesizat că, în timp ce se deplasa pe aleea Bârsei a fost atacată din spate de un bărbat necunoscut care i-a smuls de la gât un lănţişor din aur, cauzându-i un prejudiciu de circa 5.000 de lei.


La data de 23 mai, în jurul orei 22:15, unei femei i-ar fi fost smuls lănțișorul de la gât în timp ce se deplasa pe strada Mehedinți. Ulterior, aceasta ar fi fost împinsă, căzând la pământ.

La data de 6 iunie, în jurul orei 15:45, unui bărbat i-ar fi fost sustras, prin smulgere, lănțișorul, anterior fiind amenințat cu acte de violență. Bărbatul se afla la intrarea într-un imobil de pe strada Grădinarilor, din Cluj-Napoca.


La data de 9 iunie a.c., în jurul orei 12:00, două femei, care se deplasau pe o alee din zona străzii Fabricii, au fost deposedate de lănțișoarele pe care le purtau. Cele în cauză ar fi fost abordate de unul dintre cei doi, sub pretextul localizării unui supermarket. 

La data de 15 iunie, în jurul orei 14:00, o femeie care se afla pe o alee din zona străzii Peana ar fi fost acostată de doi cei doi, fiindu-i smuls de la gât lănţişorului.