monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ediții estivale ale Expomineralia și Bag Expo, la Iulius Mall Cluj (P)

Iulius Mall Cluj îi invită pe clienți la noi ediții ale târgurilor Expomineralia și Bag Expo, de unde își pot alege accesorii inspirate pentru vacanță. Bijuterii cu stiluri și culori variate și o gamă diversificată de genți vor putea fi alese în perioada următoare de la Iulius Mall, pentru a completa ținutele de vară.

De miercuri până luni, în perioada 7 – 11 iulie 2016, parterul Iulius Mall găzduiește două târguri care îi invită pe clujeni să se accesorizeze în ton cu zilele însorite. Cei pasionați de pietre preţioase şi semipreţioase, prezentate sub formă de bijuterii sau de obiecte de decor, sunt așteptați la Expomineralia. La această ediție, vedeta târgului va fi cuarțul, supranumit și „cristalul de stâncă”. Cei interesați vor descoperi exponate realizate din diverse tipuri de cuarț, din zone geografice diferite, unele dintre ele fiind impresionante prin capacitatea lor de a influența starea spirituală a persoanei care le poartă. Expomineralia reunește zeci de mii de bijuterii, accesorii, decoraţiuni şi alte obiecte lucrate cu măiestrie, din roci, flori de mină, geode, cristale, lemn, pietre preţioase şi semipreţioase, care provin din peste 50 de ţări ale lumii.

În aceeași perioadă, la Iulius Mall Cluj se desfășoară și Bag Expo. Cei care vor să fie mereu în pas cu moda, vor putea alege din numeroase modele de genți care să se potrivească cu activitățile lor din această vară. Pentru sezonul cald, Bag Expo a pregătit aproximativ 6.000 de genţi, poşete şi alte accesorii, în pas cu tendinţele estivale. Pentru doamnele și domnișoarele care se pregătesc de vacanță vor fi prezentate numeroase modele de genți de plajă, în culori intense. Plicuri elegante, genţi casual sau sport, poşete pentru petrecerile nocturne, clutch-uri cu cristale Swarovski, trollere şi genţi de voiaj, serviete şi diplomate, rucsaci, borsete, genţi pentru laptop, portofele şi curele sunt alte propuneri pentru clienţi.