monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A gătit pentru Prinţul William şi Rihanna, iar acum găteşte pentru clujeni. Tânărul care a adus pizza autentică din Italia în oraşul de pe Someş - GALERIE FOTO

A lucrat în restaurante celebre din Milano sau Londra, frecventate de cele mai în vogă vedete ale momentului, Prinţul William, Rihanna sau Tom Cruise, dar cu toate acestea a lăsat jobul de bucătar pentru o pizzerie în Cluj-Napoca. A văzut aici o posibilitate de afacere şi vrea să îi determine pe români să nu mai fie reticenţi când vine vorba de nou la mâncare.

Chef Mattia Carnessali (24 de ani) este un “băiat italian venit în urmă cu 4 ani în România” aşa cum singur se prezintă. S-a îndrăgostit de Cluj şi a vrut să-şi deschidă propriul business, mai ales că acasă, în Milano, a crescut într-o familie care avea o afacere în domeniul brutăriei şi patiseriei. A vrut să aducă la Cluj gustul autentic de pizza din Italia. “Nu am o mâncare preferată, dar nu aş putea trăi fără pizza”, spune tânărul.

S-a înscris la Facultatea de Management din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai pe care recent a absolvit-o şi în paralel şi-a deschis o pizzerie pe strada Aurel Vlaicu în apropiere de Cinematograful Mărăşti. „Mic şi intim”, după cum îşi descrie localul. Nu spune “acasă” nici oraşului Milano, nici Clujului, dar pereţii pizzeriei îi aduc aminte de unde a plecat: poze cu Domul din Milano, cu cartierul Navigli (zona vechilor canale) sau poze din centrul oraşului.


“Eu am făcut şcoala de bucătari în Italia, o şcoală destul de apreciată şi cunoscută în ţară, primii trei ani am făcut şcoala profesională, după care dacă doreai aveai posibilitatea, după ce terminai liceul, să faci ultimii doi ani de gestiune a afacerilor. Am pornit pe ramura aceasta pentru că bunicul meu a avut afaceri de acest gen în Italia, pizzerie, brutărie, patiserie. Tradiţia este. Bunicul meu a făcut meseria aceasta 60 de ani, a avut chiar afaceri foarte mari în Italia, şi mi-a transmis un pic de pasiune pentru această meserie. După doi ani de Londra, am lucrat acolo, aveam chef de a face ceva nou, de a schimba un pic lucrurile. Eram sătul să stau singur acolo şi tata mi-a propus să vin la Cluj şi să duc mai departe afacerea lui. Pe loc i-am spus că sunt interesat şi aşa am ajuns în România. După ce am ajuns aici, m-am îndrăgostit de România, mai ales Clujul este un oraş fain, şi de atunci am început să lucrez, să îmi fac mai mulţi prieteni şi am zis că acesta este oraşul în care trăiesc acum şi în care vreau să stau. Am trecut de la pizzerie la siderurgie şi înapoi la pizzerie”, spune tânărul de 24 de ani.

Toate formele de pizza într-un singur loc

Chef Mattia Carnessali spune că pizza pe care o face e diferită de restul produselor de acest gen din România.


“Pizza mea e diferită, ajunge doar să te uiţi la ea să înţelegi că e diferită. E un produs care nu se găsea în Cluj şi din acest motiv am ales să vin aici să fac. Asta a fost cheia, e ceva diferit, nu e ceva standard, de ce să nu încerc. Poate merge, poate nu merge. Încercatul sigur merită că este ceva diferit. Clujul nu cunoaşte un produs de acest gen. Nu era aşa ceva pe piaţă. Şi în Milano este, bunicul meu făcea chestia asta, eu când eram tânăr, să fac ceva bani, sâmbăta şi duminica mergeam şi făceam pizza. A fost destul de simplu că ştiam deja procedurile la nivel tehnologic, cum se gestionează, plus că aveam ceva echipamente rămase de la el şi am zis că încep să mă uit la ceva spaţii prin Cluj. Aşa am deschis această afacere. Într-o lună am deschis pizzeria”, mai spune Mattia.

Ingredientele simple, secretul succesului

Mattia spune că a întâmpinat greutăţi până să găsească ingredientele perfecte.


“Nu am ingrediente secrete, ingredientele sunt foarte simple, cu ingredientele simple se face mâncare bună. Nu trebuie nimic complicat. Ce-mi place mie din ce vând e chiar felia de pizza, mai avem şi alt gen de produse, pizza wurst, pizzette, lingue – pizza cu o formă diferită, dar produsul care chiar e foarte, foarte bun, din punctul meu de vedere, este pizza, felia de pizza. Eu zic că am ajuns la un produs de calitate aproape ca în Italia sau chiar ca şi în Italia. E greu să găseşti ingredientele potrivite, am încercat vreo 15 tipuri de făină înainte să aleg ce făină să cumpăr. M-am uitat la caracteristicile tehnice, făina are un cod de forţă când se mixează cu apa şi o tragi, este făină care se rupe imediat, care se întinde foarte mult, deci trebuie să aibă nivelul potrivit să faci acest tip de pizza. Am încercat foarte multe tipuri până când am găsit o firmă din Zalău. Restul ingredientelor le cumpăr din România de la o firmă care le aduce din Italia. Deci, da, ingredientele sunt produse în Italia”, mai spune tânărul.

E simplu când ai bani

Deşi lui nu i-a fost greu să-şi deschidă propria afacere beneficiind de ajutor financiar din partea familiei, Mattia spune că oricine poate ajunge unde îşi doreşte dacă perseverează.


“Pentru mine a fost un pic mai simplu să pornesc această afacere, având „spatele” acoperit de la afacerile derulate de ai mei. Dar, oricum, dacă ar trebui să dau un sfat la cineva, dacă are o idee şi crede în ea trebuie să perseverezi. Nu e vorba numai de bani, câteodată se vinde şi ideea. Dacă chiar crezi în ceva poţi să ajungi unde îţi doreşti. Am încercat să văd dacă pot reuşi fără ajutor financiar de la părinţi, dar am văzut că nu se merită să mă complic foarte mult. După moartea bunicului, i-am vândut afacerea din Italia şi cu banii de acolo mi-am deschis aici la Cluj această pizzerie. I-am spus mamei de ce să nu investim în aceeaşi ramură, să îi continuăm afacerea, că ştim deja cum se face. În România am văzut mai mari posibilităţi de afacere decât în Milano. România e o ţară care încă nu are de toate şi asta înseamnă că trebuie construit. În Italia este deja tot, totul e deja făcut, o pizzerie de acest gen în Italia găseşti la tot pasul. Sunt tot felul de pizzerii. Aici, în România, un tânăr care are idei, care vrea să se dezvolte, eu îl văd mai bine în România decât în Italia”, mai spune el.

În curând îşi va deschide cel de-al doilea restaurant în Cluj, pe strada Piezişă.


“Visul meu e să fac din afacerea asta o franciză, asta mi-ar plăcea. Asta pe plan depărtat. În viitorul apropiat, mi-ar plăcea să mai deschid un magazin, am luat deja în chirie un spaţiu pe strada Piezişă, am semnat contractul pentru cel de-al doilea restaurant, din 15 august încep amenajarea, iar de la 1 septembrie vom fi şi pe Piezişă. Îmi doresc să mai deschid şi alte restaurante şi să dezvolt, să măresc afacerea în Cluj, deocamdată. După aceea, cine ştie, unde vom ajunge. Dacă aş avea o bază de 3-4 restaurante, de fapt nu le poţi chema restaurante pentru că e ceva la mână, repede, gen fast food, dacă îmi dezvolt un lanţ în Cluj, s-ar putea să mă duc în Bucureşti, ar fi o posibilitate. Ar mai fi o posibilitate în estul Europei pentru că nicăieri nu este pizza la felie. Cine ştie, ar putea să funcţioneze şi în alte oraşe, gen Praga, Budapesta. Dacă ai structura şi know-how-ul, poate nu e chiar simplu, dar e mai uşor să transferi în altă parte”, mai spune Mattia.

Chef Mattia spune că durează mult să faci o pizza.

“Noi avem bucătar italian, Omar, a lucrat pentru familia mea, mă cunoaşte de mic. Mai mult decât colaboratori, suntem prieteni. Am încredere în el, el are încredere în mine. Amândoi venim cu idei. Orice fac în pizzerie mă consult cu el: «cum ar fi dacă am face aşa», «ce zici, ce gândeşti». Şi el la fel, dacă îi vine vreo idee mă întreabă: «Mattia, vezi aici ce am făcut, hai să facem o probă». Acum am făcut pizza wurst, a fost o idee care a pornit de la mine, el a dezvoltat-o şi împreună am inventat chestia asta. Şi s-a vândut foarte, foarte bine. Preţurile nu sunt foarte mari. O felie de pizza costă 8 lei, unii zic că este prea mult, dar felia de pizza la mine aproape te satură. Mănânci o felie de pizza, bei un suc, ai dat 11 lei şi ai mâncat de amiază. La pauza de masă e chiar ok, preţul potrivit şi consistenţa potrivită”, mai spune tânărul.

Dulciuri pentru Rihanna şi Prinţul William

Chef Mattia Carnessali a lucrat într-o bucătărie la un restaurant celebru din Londra, iar printre clienţii lui s-au numărat Rihanna, Tom Cruise, Didier Drogba sau Prinţul William.

"Au venit Prinţul William la restaurantul unde am lucrat eu la Londra, şi Rihanna şi Tom Cruise. Am lucrat la un restaurant de lux şi acolo veneau foarte multe vedete. Oricum, politica restaurantului era că trebuia să te comporţi normal, nu aveai voie să le faci poze, să îi saluţi, nu aveai voie să îi faci să se simtă diferit decât altă persoană normală. Nu am avut voie să ne apropriem de ei. Era un restaurant foarte scump, era de un nivel foarte înalt, asta era politica. Eu lucram la bucătărie. M-am întâlnit cu toate aceste vedete. L-am văzut pe Prinţul William, pe Drogba (n.red. Didier Drogba cel mai bun fotbalist african), o grămadă de fotbalişti sau alte vedete din Anglia. Serveam şi pizza, eu nu mă ocupam acolo chiar de pizza, eu făceam deserturile. Eu oricum aveam experienţă şi în pizza şi în patiserie pentru că bunicul meu se ocupa de ambele ramuri. Şi dacă era Rihanna, era servită ca restul lumii. Şi cred că această chestie celebrităţile o apreciau. Fiecare care mânca acolo lăsa minim 300 de euro. Mâncau raci, caviar, era restaurant de fiţe. Era un serviciu la nivel maxim. Plăteau pe sticle de vin mii şi mii de euro”, a povestit acesta.

Românii, reticenţi la mâncare nouă

Mattia spune despre italieni că sunt mai gurmanzi decât românii. Nu-i place că românii sunt reţinuţi când vine vorba de ceva nou la mâncare şi nu îi place faptul că în mai toate restaurantele din România meniurile sunt aproape identice.

“Mâncarea mea preferată românească este ciorba de burtă. La noi aşa ceva nu este. Ciorba de burtă a fost prima iubire la bucătăria voastră. Dar în România lipseşte un pic varietatea în meniurile de la restaurante. În Italia mergi într-un oraş, ai un meniu, schimbi oraşul, ai alt meniu, complet altceva. Dar şi în acelaşi oraş, restaurantele se diferenţiază între ele. Într-o parte găseşti creveţi, zucchini, în altă parte găseşti orez. Fiecare restaurant se reinventează. Asta îmi place cel mai mult acolo. Aici în România m-am cam plictisit. Îmi aduce meniul şi ştiu deja ce găsesc în el: ciorbă de burtă, ciorbă de perişoare, ciorbă de vită, sniţel de pui, sniţel de porc, cartofi prăjiţi. Sunt foarte asemănătoare meniurile dintre restaurante”, este de părere Mattia.

Chef Mattia Carnessali

“Nu am luat niciodată avionul înainte să vin la Cluj. Când am ajuns pentru prima dată la Cluj am simţit că era o chestie diferită, toate cablurile care atârnau şi care încă mai atârnă se vedea că era un oraş un pic mai puţin dezvoltat. Lumea mi-a plăcut de la început”.

E pasionat de maşini şi motociclete puternice.

“Aveţi drumuri faine. Eu mă distrez că depăşesc un camion, dar pentru transportul de marfă, infrastructura ar putea fi îmbunătăţită. Dacă cineva îmi spune că trebuie să merg până în Bucureşti mă apucă plânsul când ştiu că 10 ore le fac pe drum”, mai spune tânărul.

Cum pregăteşti farfuria care să atragă toate privirile

O farfurie arătoasă te ispiteşte mai mult decât aromele pe care le emană. Trebuie gândită cu stil pentru a crea emoţii puternice.

“E ceva care te diferenţiază de alţii. Este o artă, trebuie să ştii cum se comportă alimentele, cum e mai bine să le coci, la ce temperatură, sunt foarte multe şmecherii, e foarte multă tehnologie în spate, e un mix între o artă şi o tehnologie. Când ţi se aduce o farfurie făcută bine o apreciezi, dacă faci o cină romantică îţi dai seama ce efect are o farfurie pregătită în cel mai mic detaliu faţă de o farfurie în care mâncarea este aruncată la întâmplare”, a concluzionat Mattia.