monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sărbătoarea Tradiţională de la Crucea Iancului, în weekend la Mărişel. Cine sunt invitaţii

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj organizează, ca în fiecare an, în luna iulie, Sărbătoarea Populară de la Crucea Iancului. Anul acesta evenimentul ce va avea loc duminică, 10 iulie, începând cu ora 10.00, la Mărişel – Fântânele.

La cea mai mare sărbătoare populară organizată în judeţul Cluj sunt invitaţi atât artişti ai muzicii populare, cât şi ansambluri folclorice reprezentative.

În 2016, Sărbătoarea Populară de la Crucea Iancului va avea ca invitaţi pe: Maria Mariş, Marinela Purcel, Livia Danciu Hetea, Mihai Badiu, Ancuţa Matiş, Ioana Petran, Adelina Boita, Alina Roba, Lavinia Drânda, Andreea Bogdan, Gheorghe Cioaza Mariş, Bianca Moca, Adela Purcel, Ioana Budaie şi Florina Trif. Acompanimentul instrumental va fi relalizat de Grupul Instrumental condus de Nicolae Badiu, la care li se vor mai alătura şi tulnicăreasa Popa Lucreţia, grupul vocal Junii Vlădeasa – Huedin, Taragotiştii din Mărişel.


Jocul popular, nelipsit de la un astfel de eveniment, va fi susţinut de Ansamblurile folclorice: ,,Nepoţii Iancului” – Mărişel, ,,Măgura” - din Călăţele, ,,Cununiţa Apusenilor” – din Gilău, ,,Cununa Apusenilor” – Gilău şi ,,Craii Apusenilor” – Beliş. De asemenea, Orchestra profesionistă ,,Cununa Transilvană” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj va fi prezentă cu un program folcloric susţinut de interpreţii: Daria Gâdea, Mihaela Grindean, Ioana Breda Morar, Florian Roşan, Maria Golban Şomlea, Amalia Codorean Chindriş şi Mariana Morcan.

Invitat special la această manifestare populară este îndrăgitul interpret clujean de muzică populară, Aurel Tămaş.


Sărbătoarea Populară de la Crucea Iancului se desfăşoară încă din anul 1850, în cinstea lui Avram Iancu şi a moţilor din timpul Revoluţiei de la 1848, care prin sacrificul lor au oprit trupele imperiale trimise să reprime mişcarea revoluţionară.