monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Zilele Dejului cu BUG Mafia şi Voltaj au loc în acest weekend

Începând de vineri seara și până duminică Piața Bobâlna din centrul orașului va fi din nou animată, pe parcursul desfășurării unei noi ediții a Zilelor Municipiului Dej și a Festivalului ”SAMVS”.

Ceruți și așteptați de foarte mulți ani de fanii din zonă BUG Mafia vor urca pe scenă vineri la Zilele Municipiului Dej.

Primăria Municipiului Dej, organizează în perioada 22-24 iulie manifestările tradiționale: Zilele Dejului şi Festivalul „Samvs”, care vor fi marcate de activități cultural artistice pentru toate vârstele, două zile fiind dedicate muzicii ușoare și una cântecului și jocului popular.


Seara de vineri este una dedicată muzicii hip-hop, pe scena zilelor Dejului urmând să fie prezenți artiști locali, și apoi invitați speciali Vescan și BUG Mafia.

Prima zi din cadrul manifestărilor va fi marcată de  Expoziţia de pictură, grafică şi sculptură a artiştilor plastici dejeni la Galeria de Artă Dej iar seara de la ora 19:30 în Piaţa Bobâlna se va desfăşura prima seară de tineret , în care pe scenă vor urca Andreea Socaci, Kiddy, Knock Out, Senpai, M.o.s.s.a.d. şi va fi încheiată de Vescan şi BUG Mafia.


Programul de sărbătoare va continua sâmbătă, de la ora 10:00, cu sesiunea de comunicări științifice “Cultura Populară Someșană” iar de la ora 12:00, tradiționalele “Nunți de aur “.

Ziua de sâmbătă continuă în Piaţa Bobâlna de la ora 16:00 cu spectacole de karate, dans modern, de societate, si recitaluri de muzică pop, folk şi rock, protagonişti fiind Clubul „Budokan Ryu” Dej, trupa „Jaars, Clubul Latino Angels, trupa „Hross,  ReBeLe, trupa „Delir”, Marin şi Petra Grad, trupa „Black Out”, Diana Moceanu-Bucşa, duetul „L&M”, trupa „Mist”.


De la ora 21:00, vor susține concerte: Alina Eremia, Jo, Randi şi Voltaj.

Ultima zi, cea de duminica, 24 iulie, dedicată Festivalului Culturii Populare Someșene „Samvs” debuteaza în Piața Bobâlna, la ora 14:00, cu un concert de fanfară, urmând ca de la ora 14:30 să se desfășoare un spectacol folkloric, protagoniști fiind renumite ansambluri de dansuri populare și îndrăgiți interpreți de muzică populară, seara festivalului încheindu-se cu recitaluri susținute de Ionuţ Fulea, Cornelia şi Lupu Rednic şi Cristian Pomohaci.


Zilele Dejului si Festivalul Culturii Populare Someșene „ Samvs” ediția a XXXIX-a, vor fi marcate duminică de un foc de artificii.

Etichete: concerte voltaj