monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Turkish Airlines amână zborurile de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj anunță faptul că operatorul aerian, Turkish Airlines, a decis să amâne pentru moment debutul zborurilor programate pentru data de 26 iulie 2016.

Reprezentanții aeroportului clujean susțin că amânarea a avut loc datorită situației geo-politice din Republica Turcia din această perioadă. „Vom reveni cu detalii asupra noii date de demarare a zborurilor companiei aeriene Turkish Airlines de pe Aeroportul Internațional Cluj”, au declarat reprezentanții Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj.