Actualitate
1,2 milioane lei din bugetul local pentru toaletarea copacilor. Vor mai fi mutilaţi arborii?
Contractul Primăriei Cluj-Napoca cu Alvent Construct pentru toaletarea copacilor a expirat astfel că este organizată licitaţie pentru un acord-cadru nou, valabil trei ani.
Primăria Cluj-Napoca va încheia un contract nou pentru toaletarea copacilor. În acest sens, a fost postat un anunţ de intenţie pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Contractul cu firma câştigătoare va fi încheiat pentru următorii trei ani, valoarea acestuia fiind estimată la peste 1,2 milioane lei, fără TVA. Potrivit reprezentanţilor Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, contractul actual cu Alvent Construct a expirat astfel că este nevoie de desemnarea unei noi firme care să se ocupe de doborât şi tăieri de corecţie la arbori din zonele verzi şi cimitire, în sistem alipinism utilitar. Se vor încheia cinci contracte subsecvente/an. Valoarea celui mai mare contract subsecvent ce urmează a fi încheiat este de 172.360 lei fără TVA.
În ultimii ani, au existat numeroase situaţii în care cetăţenii şi ONG-urile au reclamat toaletarea excesivă a copacilor din parcuri şi din zona blocurilor. De exemplu, în Parcul Central, în urmă cu cinci ani, crengile arborilor au fost tăiate foarte mult ceea ce a stârnit nemulţumirea clujenilor. Zeci de persoane au protestat atunci în Parcul Central faţă de modul în care au fost tăiate crengile. În 2014, în Parcul Detunata au fost tăiaţi câţiva arbori, iar locuitorii, nemulţumiţi s-au plâns conducerii Primăriei de faptul că este o barbarie.
Şi anul acesta au fost plângeri cu privire la modul în care au fost toaletaţi copacii din zona blocurilor. Din nou, în cartierul Gheorgheni au fost cele mai multe sesizări şi reclamaţii. În fiecare situaţie de acest fel, oamenii au cerut ca Primăria să solicite şi opinia unui specialist. “Vă rog insistent să opriţi lucrările de toaletare excesivă a copacilor din cartierele Clujului şi reanalizarea lucrărilor cu ajutorul specialiştilor. Persoanele care fac momentan acest lucru nu par a avea nicio competenţă şi nici pe nimeni care să le dirijeze, fac acest lucru după bunul plac şi mutilează efectiv copacii, lăsând în unele cazuri doar nişte trunchiuri goale fără nici o creangă. Asta e masacrarea copacilor. Vă rog mult să luaţi măsuri. Ca locuitor al acestui oraş consider că ce se întâmplă este inadmisibil. Nu sunt absurdă, ştiu că copacii au nevoie de îngrijire şi de reducerea coroanei pentru a înlătura crengile moarte, dar de aici până la ce se întâmplă în cartierul Gheorgheni e cale lungă”, a scris o clujeancă, în primăvară, într-o sesizare către conducerea Primăriei Cluj-Napoca.