monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Încep lucrările de reabilitare la vechea pistă a Aeroportului

Președintele Consiliului Județean Cluj Alin Tişe a anunțat astăzi eliberarea autorizației de construire pentru lucrările de reparație la pista veche a Aeroportului clujean, denumită calea de rulare Delta, folosită în acest moment ca pistă de rulare pentru aeronave.

“După câteva luni de probleme cu autorizaţia, astăzi am eliberat autorizaţia de construire, respectiv de reparaţie la vechea pistă, care acum se numeşte calea de rulare Delta. Autorizaţia a fost eliberată de Consiliul Judeţean şi a fost predată către aeroport. Termenul de realizare a acestor lucrări este de 30 de zile, valoarea estimată a lucrărilor este de aproximativ 500.000 de euro şi se vor repara 253 de dale de la pista veche. Există multe reclamaţii şi sesizări pentru că această pistă are probleme, e o pistă din 1968, care necesită reparaţii periodice. Încercăm să facem lucrări în profunzime pentru că an de an dalele pe care le reparăm se strică. Şi această pistă o vom reabilita inclusiv cu fundaţie mai ales că de pe această pistă nu se decolează sau aterizează. Soluţia finală este să facem şi aici o reabilitare în profunzime pentru că pe termen lung am câştiga mult pentru că am economisi bani decât an de an să băgăm bani în reparatii. Astăzi demarăm aceste lucrări, deja licitaţia este pe final, săptămâna viitoare se adjudecă şi câştigătorul licitaţiei. De îndată ce se va finaliza licitaţia, săptămâna viitoare, după termenul de contestaţii, aeroportul va intra în reabilitarea acestei piste vechi”, a menţionat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Zborurile nu vor fi afectate

Potrivit lui Tişe, spre deosebire de anii precedenţi, traficul aerian nu va fi afectat în nici un fel, lucrările urmând a fi efectuate fie noaptea, fie pe câte un sector, alternativ. “Dalele se repară modular, pe bucăţi şi pe anumite porţiuni. Avioanele pot să ocolească aceste lucrări. Lucrarile se vor face pe cât se poate pe timp de noapte. Nu vor fi afectate zborurile”, a spus Tişe. 


Despre pista nouă

Referitor la extinderea pistei noi procedura este condiţionată de devierea Someşului şi de exproprierile care trebuie făcute.

“Legat de prelungirea la pista nouă, extinderea pistei noi e condiţionată de finalizarea procesului de deviere a Someşului, respectiv de exproprierile care trebuie făcute pe viitorul culoar al Someşului. Vorbim de 11 milioane de euro, deviere şi exproprieri. Vorbim de o bucată intermediară, s-au făcut lucrări înspre Apahida şi către Cluj-Napoca, există o porţiune care trebuie făcută de Direcţia de Ape Someş şi am discutat la nivelul Ministerului Mediului cu continuarea finanţării. În maxim 10 zile voi avea o întâlnire cu ministrul Mediului pe această temă. Înţeleg că există bani să putem finaliza această bucată din devierea Someşului. Dacă acest lucru nu se întâmplă, nu putem continua lucrările la noua pistă. Înspre est capătul pistei este aproape de Someş. Ca să poţi merge mai departe cu extinderea pistei e nevoie de devierea Someşului. Eu sper să reuşim în urma discuţiilor urgentarea mutării Someşului, iar noi, în etape cu finanţare de la bugetul Consiliului Judeţean şi bugetul aeroportului să finanţăm în două etape prelungirea pistei de la 2100 la 3500 de metri. Am discutat o etapizare cu directorul aeroportului David Ciceo să o continuăm. Dar până nu se finalizează mutarea Someşului nu putem continua lucrările la pistă”, a concluzionat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.