monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Dimitri Vegas & Like Mike, Tiesto şi Faithless, show electrizant în prima zi a Untold. Distracţia a ţinut până în zori - GALERIE FOTO

Dimitri Vegas & Like Mike, Tiesto şi Faithless au creat un spectacol electrizant electro-dance pe scena de la Untold, festival care a însumat în prima sa zi circa 12 ore de muzică şi peste 70.000 de spectatori, potrivit organizatorilor.

Foto: Saul Pop

Festivalul, considerat cel mai mare din Europa de Est şi al cărui concept creativ porneşte de la poveştile nespuse ale Transilvaniei în centrul cărora se află un magician, a fost deschis de INNA, care a cântat aproximativ o oră pe scena principală de pe Cluj Arena piese precum "Hot", "Diggy Down", "Cola Song", "Good Time", "BOP BOP", dar şi cel mai recent single "Heaven".

După o pauză de o jumătate de oră, pe scenă au urcat cei de la Naughty Boy, care au încins atmosfera la Untold cu piese ca "You've got the love", "Rolling in the deep", "Runnin", "Get lucky".


"Sunt de o zi aici şi îmi place la nebunie", a afirmat Naughty Boy - britanicul de origine pakistaneză Shahid Khan Buritto, care a adăugat că Untold este primul festival la care participă în acest an, context în care a prezentat un cântec în premieră.

În final, cei din public, veniţi din mai multe părţi ale ţării, dar şi ale lumii, precum Germania, Belgia, Italia, Pakistan, Republica Moldova, Suedia, Ucraina după steagurile afişate, şi-au acoperit urechile şi au cântat alături de Naughty Boy cunoscuta piesă "La La La".


Pe scena principală a Untold a urmat britanicul James Arthur, care a adus în prima zi a festivalului, alături de formaţia sa, muzica pop, R&B şi soul.

"De fiecare dată când vin în ţara dvs simt o energie pozitivă", a spus James Arthur.


El a interpretat melodii ca "Impossible" - piesa sa de debut, "Emergency", "Recovery", "Roses", "Tell me".

Ulterior, James Arthur a coborât în public şi a cântat şi a dansat pe muzica celor de la Faithless şi Tiesto.


Show-ul britanicilor de la Faithless a fost o "explozie" de jocuri de lumini, lasere şi culori, pe o arenă aproape plină. Odată cu piesele britanicilor - o imixtiune de stiluri, cu sirene, voci de soprane, ritmuri de rock - nivelul decibelilor a crescut.

Faithless au fost prezenți pentru prima dată în România de când și-au reluat activitatea muzicală, iar cei doi componenți plini de notorietate, Maxi Jazz și Sister Bliss au declarat în conferința de presă că au rămași uimiți de scena plină de magie. Show-ul cu care a venit la Cluj, Faithless 2.0, a beneficiat de o producție impresionantă. Două tiruri pline cu echipamente tehnice au fost folosite pe mainstage doar pentru show-ul acestora.


„Am văzut scena principală, este incredibilă, plină de magie. Credem în lucrurile magice, fără magie, spectacolul nu ar fi complet. Ne place România pentru că oamenii sunt calzi și plini de viață”, au spus aceştia.

"Vrem pace şi o vrem acum. Următoarea piesă vă este dedicată", a spus Maxi Jazz, care a purtat un sacou negru cu luminiţe pe rever şi mâneci.

Britanicii de la Faithless au interpretat la Untold hituri pentru care sunt cunoscuţi, ca "Insomnia", "God is a DJ", "We Come One".

"Iubesc ţara asta, iubesc tot la ea. Vă mulţumesc!", le-a mai spus Maxi Jazz celor din public.

Show-ul celor de la Nervo - australiencele Miriam Nervo şi Olivia Nervo - a adus artificii, fum, flăcări, jocuri de lumini şi baloane gigantice pe Cluj Arena. Ele au mixat "nevrotic" piese ca "We're all no one", "You're Gonna Love Again", "Like Home", "Hold On", "Revolution". La finalul a peste 90 de minute cât s-au aflat pe scenă, cele două australience au fluturat steagul României.

La ora 24.00 festivalul Untold - The world capital of night and magic a fost deschis oficial printr-un foc de artificii şi un film al cărui personaj - Magicianul, este singurul care poate călători în timp şi poate aduce magia trecutului în prezent.

Aflat a doua oară la Untold, Fedde le Grand, un DJ şi producător de muzică olandez, cunoscut pentru hiturile "Put your hands up for Detroit" şi "Let me think about it", a făcut publicul să cânte cu el având proiectate pe ecranele gigantice versuri ale pieselor. Show-ul său s-a încheiat cu confetti şi fum în culorile tricolorului.

Fedde le Grand a așteptat cu nerăbdare să revină la Cluj-Napoca. Artistul a urcat pe scenă și la prima ediție a festivalului Untold. Anul trecut, a inclus show-ul de la Cluj într-un video de prezentare a turneelor din anul 2015.

 „Mi-a plăcut foarte mult anul trecut iar publicul a fost incredibil și scena a fost extraordinară. De la backstage până la show, totul s-a îmbinat într-o armonie perfectă, și nu poți să-ți dorești ceva mai mult ca și artist. Este extraordinar să mă aflu printre headlineri, am așteptat toată ziua să urc pe scenă. M-am distrat foarte bine anul trecut, dar anul acesta a fost incredibil”, aspus artistul.

Unii dintre cei mai în vogă DJ - Tiesto şi Dimitri Vegas & Like Mike - au închis prima seară a Untold.

DJ-ul olandez Tiesto şi-a făcut apariţia la festival pe un vibe şi lumini puternice. El a beneficiat, la fel ca Dimitri Vegas & Like Mike, de un pupitru de dimensiuni impresionante.

"Buna ziua. Ce faceţi?", a întrebat Tiesto publicul în limba română, care a amintit că în 2003 s-a mai aflat la Cluj.

Deţinător al premiul World Music pentru cel mai bun DJ al lumii, Tiesto a mixat piese ca "The only way is up", "The right song, "Wasted", "Chemicals", "Wombass".

Fraţii Dimitri Vegas & Like Mike, care deţin premiul MTV Europe Music Award for Best Belgian Act, au încheiat prima seară a Untold cu un show care a cuprins şi artificii, foc şi lasere şi care a durat peste o oră şi jumătate. Cei doi au mixat melodii ca "Are you with me", "Louder", "Higher place".

Untold reuneşte peste 150 de artişti care concertează pe şapte scene.

Printre cei care au cântat şi mixat joi pe celelalte scene ale Untold s-au numărat: Route 94, The Martinez Brothers, Dop, Skream, Marwan, Zo, Nerub, Made from scratchi, DJ Snow&Agent Mic, CTC, Jeru the Damaja, Borgore, Rudimental DJ, Highroller, The rabbit king, Moods, Pedestrian, FKJ, Mark Farina, Aquarius Haven, Kosta, Gerpov, Gelka, Tomma Alistar, Belavu, Moonlight breakfast, Nahko&Medicine for the people, Julian M, Trip engineer, Walk in town, Mike Maiden, DJ Vice, Andrew Case, Mini, Raumakustic, U Gin, Paul Damixie B2B Allya, Maestros del Ritmo, Audio State, Vanotek, Yanka, Radu, Nicoleta Nuca, Antonia, Carla's Dream.

Publicul se poate bucura în cele patru zile de festival de hamace, leagăne, diverse jocuri şi poate încerca mâncare tradiţională sau din alte ţări. Între spectatorii primei seri a Untold s-au numărat Cabral, Cornel Ilie, Cătălin Botezatu sau Mihai Petre.