monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujeancă decedată într-un accident pe Valea Prahovei

O persoană a decedat și mai multe au fost rănite într-un accident care s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi pe DN 1 - Valea Prahovei, între Azuga și Bușteni, în eveniment fiind implicate un microbuz cu 11 persoane și o camionetă. Persoanele din microbuz erau din Cluj şi mergeau în Bucureşti pentru a-şi cumpăra marfă din Complexul Europa.

SURSA FOTO: OBSERVATORULPH.RO

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Marian Popescu, din primele cercetări efectuate la fața locului se pare că o camionetă, care transporta gogoșari și care se deplasa pe sensul de mers către Brașov al DN 1, a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu un microbuz de tip 8 +1 în care se aflau 10 pasageri plus şoferul, având ataşată o remorcă.

Accidentul a avut loc pe DN 1, la km 134 între Azuga și Bușteni, iar în urma impactului, o persoană a decedat, o alta a rămas încarcerată și alte câteva au fost rănite. Persoana decedată este un pasager din microbuz şi este din Turda. Este vorba despre o femeie în vârstă de 55 de ani din Turda, a precizat Marian Popescu.


Reprezentantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, Marius Mihai, a precizat că o altă persoană a fost încarcerată, iar alte șapte au suferit răni multiple, acestea fiind transportate la spital cu ambulanțele SMURD și cele ale Serviciului Județean de Ambulanță Prahova.

Autoturismul este înmatriculat în județul Cluj, iar ocupanții sunt din Turda. Aceştia mergeau la cumpărături în Bucureşti în complexul Europa, fiind cunoștințe ale șoferului, a mai menționat Popescu.


Pe numele şoferului, de 34 de ani, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă.