Actualitate
Ungurii s-au inspirat de la români şi au introdus „taxa pe chipsuri”
Guvernul ungar s-a inspirat dintr-o iniţiativă a Ministerului Sănătăţii din România şi a introdus o taxă pe alimentele nesănătoase precum chipsurile.
Ministerul Sănătăţii din România a propus în urmă cu un an şi jumătate introducerea unei taxe pe fast-food, însă acest lucru a fost amânat, momentul nefiind oportun, după cum susţine ministrul Sănătăţii,
Legea adoptată luni de Guvernul ungar este menită să contribuie la îmbunătăţirea stării de sănătate a naţiunii, informează www.euractiv.ro. Poreclită iniţial “taxa pe hamburger”, denumirea i-a fost schimbată în “taxa pe chipsuri”, odată ce a devenit clar că proiectul de lege nu este destinat produselor comercializate de către restaurantele de tip fast-food.
Ungurii s-au inspirat de la români
Profesorul Nicolae Hâncu, specialist în diabet, nutriţie şi boli metabolice afirmă că potrivit unor surse, ungurii s-au inspirat din iniţiativa românilor de a introduce taxa pe fast-food. „Ungurii s-au inspirat de la noi şi au pus în practică ceea ce noi am tot amânat”, a declarat Nicolae Hâncu.
Impozit de 1 dolar pentru chipsuri
Potrivit sursei citate, de la 1 septembrie, băuturile care conţin zahăr, prăjiturile pre-ambalate şi gustările sărate sau cu diverse arome alimentare vor fi impozitate. Spre exemplu, chipsurile vor fi impozitate cu până la 200 de forinţi, adică puţin peste un dolar pe kilogram. Această taxă ar putea creşte preţul unui pachet standard de 90 de grame cu aproximativ 10%, odată cu intrarea în vigoare a legii.
Urmează şi taxa la restaurantele fast-food
Politicienii din opoziţia ungară sunt de părere ca taxa nu merge suficient de departe, acuzând guvernul conservator condus de primul-ministru Viktor Orban că a cedat în faţa grupurilor de lobby. Janos Lazar, membru al partidului de guvernământ, a declarat însă că noi reguli referitoare la restaurantele fast-food vor fi propuse în această săptămână, după întâlnirile cu reprezentanţii acestora.
Conform www.euractiv.ro, reprezentanţii guvernului ungar spun că veniturile fiscale încasate din “taxa pe chipsuri” vor fi folosite pentru a finanţa campaniile de sensibilizare cu privire la sănătatea publică.
De ce nu s-a introdus şi la noi?
În ţara noastră, introducerea taxei pe fast-food a fost amânată, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, declarând că proiectul nu este oportun în acest moment, iar România nu este pregătită pentru o astfel de taxă. Ministrul a dat exemplul Ungariei, unde premierul a anunţat introducerea unei astfel de taxe, dar nu a reuşit încă să o implementeze. “Ungaria este dovada faptului că o astfel de taxă este greu de implementat. Nu este un proiect uşor, dar dezbaterea publică a fost foarte bună, pentru că ne-a adus în atenţie o problemă foarte gravă, şi anume creşterea obezităţii la copii. Am amânat introducerea taxei pe fast food. Nu este oportună în acest moment. Am prezentat-o ca o idee. Este greu de implementat”, a afirmat Cseke Attila.
Totuşi, mâncarea fast-food şi chipsurile au fost scoase din şcoli, după ce legea împotriva comercializării de alimente nesănătoase în incinta instituţiilor de învăţământ, iniţaitivă de deputatul clujean Mircia Giurgiu, a fost adoptată.
Nutriţioniştii susţin impozitarea fast-foodului
Profesorul Nicolae Hâncu este de acord cu impozitarea mâncării de tip fast-food, despre care spune că este o mâncare foarte bună la gust, ieftină dar deloc sănătoasă. “Acum un an şi jumătate am spus foarte clar că dacă se reuşeşte impozitarea acestor alimente fast-food vom realiza scăderea consumului de mâncare de acest tip”, a declarat Hâncu. El a mai subliniat că aceste alimente produc obezitate, diabet, boli cardio-vasculare şi chiar cancer.