Actualitate
Şefii IPJ Cluj ies la pensie. Evadaţii le-au venit de hac? Iohannis a semnat încetarea raporturilor de serviciu ale lui Grindean şi Rusu
Tudor Grindean, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, şi Valentin Rusu, adjunctul său, se retrag din activitate. Sub conducerea celor doi, nu mai puţin de şase infractori periculoşi au evadat din arestul IPJ Cluj în decurs de un an şi jumătate.
La Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, toți șefii se vor pensiona începând cu data de 1 septembrie. Potrivit unor surse din cadrul instituţiei, cei doi au atins vârsta de pensionare şi şi-au depus dosarele pentru a ieşi la pensie în urmă cu câteva luni, înainte de evadarea din arestul IPJ Cluj a lui Czika Laszlo, bărbatul de 45 de ani din Covasna, arestat pentru furturi din locuinţe, prins marţi, la trei zile după ce a reuşit să părăsească centrul de reţinere şi arestare preventivă.
De altfel, conducerea IPJ Cluj exclude categoric o legătură între deciziile de pensionare şi evadarea lui Czika Laszlo.
„Toată conducerea a luat decizia asta. Am venit ca o echipă și am plecat ca o echipă. Noi sperăm să ieșim la finalul lunii august. Dar până atunci ne vom face treaba”, a spus Grindean, potrivit evz.ro. Referitor la evadarea lui Czika din arest, Grindean a declarat că „ancheta nu exclude nicio pistă, nici cea a unei posibile colaborări între polițistul de la arest și deținut”.
Tudor Grindean conduce IPJ Cluj din septembrie 2013. Înainte de a ajunge la Cluj, Grindean a fost director general adjunct la conducerea Direcţiei Generale Management Operațional, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, director de cabinet la Cabinetul secretarului de stat și şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba şi şeful Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Alba Iulia.
Valentin Rusu este din martie 2014 adjunct al şefului Inspectoratului de Poliție Județean Cluj. A mai fost şeful Serviciului de Investigații Criminale în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, şeful Biroului Furturi Auto în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj şi şef Birou de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca.
În luna iulie, şi fostul şef al Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Marcel Bonţidean, a ieşit la pensie, fiind “instalat” în luna august în funcţia de director general al Poliţiei Locale. Detalii aici.
Seria evadărilor din arestul IPJ Cluj a început anul trecut în luna ianuarie când patru deținuți deosebit de periculoși au reuşit să rupă un grilaj de fier şi să sară un zid. Polițiștii au susținut atunci că cei patru au rupt grilajul de fier care acoperă locul unde se desfășoară plimbarea, au escaladat zidul din beton și au reușit să fugă prin curtea interioară a Poliției Cluj spre strada Decebal de unde s-au făcut nevăzuți. Din primele date, a reieşit că cei patru arestaţi preventiv, din care trei pentru furt calificat şi unul pentru tentativă de omor, ar fi reuşit să evadeze din arestul Poliţiei Judeţene Cluj profitând de neatenţia poliţiştilor care erau de serviciu în această seară. Procurorii au deschis atunci un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu. Mai multe detalii despre acest caz aici.
O lună mai târziu, în februarie 2015 un alt deţinut a reuşit să evadeze din arestul IPJ Cluj. Reţinut pentru mai multe furturi din autoturisme, tânărul se îndrepta în maşina poliţiei, spre arestul IPJ Cluj, iar într-un moment de neatenţie al poliţiştilor a reuşit să-i păcălească şi să fugă. Mai multe despre acest caz aici.
Ultimul caz de evadare a avut loc duminică când Czika Laszlo, un infracor periculos, a reuşit să fugă de sub nasul polițiștilor în câteva minute. Primele date ale anchetei arată că evadatul s-a folosit din plin de amatorismul agentului Traian Bercheșan, de serviciu la arest, care și-a depus și el raport de pensionare. „În ziua de sâmbătă, persoana arestată a fost scoasă la plimbare de două două ori. Era în pantaloni scurți și în șlapi. Prima dată a stat 15 minute, iar a doua oară, atunci când a evadat, doar câteva minute. Evadarea a fost descoperită după două ore”, spune un polițist clujean, citat de evz.ro.
După ce a fost scos a doua oară la plimbare, Czika a rămas de unul singur și a forțat vizeta de la ușa de acces spre o curte interioară a Poliției Cluj: „A introdus mâna prin vizetă, după care, cu o cheie potrivită, cel mai probabil făcută din foiță de aluminiu, a deschis lacătul și a ieșit. La plecare a închis lacătul, pentru ca polițistul responsabil cu paza acelui sector să nu aibă bănuieli”. La arestul IPJ Cluj există mai multe camere de luat vederi și un polițist care supraveghează permanent tabloul de comandă. Cu toate acestea, nimeni a văzut nimic.
Czika Laszlo este un infractor specializat în spargeri de locuințe, folosindu- se de chei potrivite. Polițiștii susțin că era atât de specializat, încât era capabil să deschidă o ușă folosindu- se o foiță de aluminiu, banalul staniol de la gumele de mestecat. „Când opera, avea asupra lui un dispozitiv electronic prin care bruia semnalele telefoanelor mobile, pentru ca cei care l-ar fi prins să nu poată folosi telefoanele. De asemenea, își urmărea victimele și le monta aparatură de urmărire pe mașini, pentru a le face un traseu. La percheziții, s-a descoperit și un pistol cu glonț, dar și mai multe acte de identitate falsificate, toate purtând fotografia lui Czika Laszlo”, mai spune polițistul.
Iohannis a semnat încetarea raporturilor de serviciu cu MAI ale şefilor IPJ Cluj
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete, între care şi cele privind încetarea raporturilor de serviciu ale şefilor Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Cluj şi Harghita cu Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat decretul privind încetarea raportului de serviciu cu MAI a chestorului de poliţie Tudor Grindean, la 31 august.