monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A început sesiunea de toamnă a bacalaureatului

A început examenul de bacalaureat care se va desfăşura în perioada august-septembrie, fiind în desfăşurare probele de competenţe. Luni, 22.08.2016 încep probele scrise.

La nivelul judeţului Cluj, pentru probele de competenţe s-au înscris 316 candidaţi pentru proba A, 44 pentru proba B, 323 pentru proba C şi 322 pentru proba D.

Pentru probele scrise, sunt înscrişi în total la nivelul judeţului Cluj, 968 de candidaţi, dintre care 171 la Turda, 625 în Cluj-Napoca şi 172 la Dej. 


 Pentru buna desfăşurare a examenului, au fost organizate 4 centre de examen: Colegiul Tehnic Turda, Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu Cluj-Napoca, Liceul Tehnologic Constantin Brâncuşi Dej, Liceul Teoretic Eugen Pora Cluj-Napoca. 

Sesiunea de toamnă (august-septembrie) a examenului naţional de Bacalaureat 2016 a început marţi, 16 august, cu probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A), respectiv de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B - 16-17 august). Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C) este programată între 17 şi 19 august, iar evaluarea competenţelor digitale (proba D)  în zilele de 18 şi 19 august.


Calendarul probelor scrise este următorul:

luni, 22 august, Limba şi literatura română - proba E)a);


marţi, 23 august, Limba şi literatura maternă - proba E)b);

miercuri, 24 august, Proba obligatorie a profilului - proba E)c);


vineri, 26 august, Proba la alegere a profilului şi specializării - proba E)d).

 Afişarea primelor rezultate (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 – 20:00) au loc în data de 29 august, iar afişarea rezultatelor finale este programată pentru data de 1 septembrie. 


42.261 de absolvenţi de liceu s-au înscris, la nivel naţional, pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea august-septembrie 2016.

Dintre cei 42.261 de absolvenţi de liceu înscrişi la sesiunea de toamnă a bacalaureatului, 27.848 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 14.413 candidaţi provin din seriile anterioare, precizează Ministerul Educaţiei.

Etichete: bacalaureat examen