monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Plângere la Poliţie, în urma incendiului de la rampa de gunoi de la Pata Rât

Administratorii rampei temporare de deșeuri de lângă municipiul Cluj-Napoca, ce a fost cuprinsă de un incendiu duminică seară, intenționează să depună plângere la poliție, având suspiciunea că focul nu a izbucnit accidental.

Potrivit lui Mircea Vereș, reprezentantul firmei SC Salprest Rampă, cea care administrează rampa, există posibilitatea ca focul să fi fost pus și urmează să fie verificate înregistrările video.

"Incendiul a fost provocat de persoane necunoscute. Avem înregistrări video și vom face plângere la Poliție. Rampa are o suprafață de 2.000 de mp, arde întreaga rampă", a precizat Mircea Vereș.


Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Cluj, pompierii intervin cu șase autospeciale pentru stingerea focului, numărul lor fiind suplimentat după ce într-o primă fază a acțiunii au fost trimise la locul incendiului patru asemenea autovehicule echipate.

Incendiul de la rampa de gunoi temporară din Cluj nu a fost stins după mai bine de 12 ore de la izbucnirea acestuia, dar este sub control, fără posibilitatea de a se extinde, potrivit pompierilor, Agenţia pentru Protecţia Mediului dând asigurări că fumul degajat nu prezintă risc de poluare. Poliţia a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă în acest caz.


Incendiul izbucnit duminică seară, în urmă cu aproape 12 ore, la rampa de gunoi temporară din Pata Rât, judeţul Cluj, arde mocnit la ora transmiterii acestei ştiri, fără a exista pericolul ca acesta să se extindă, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj.

În total au ars deşeuri menajere de pe o suprafaţă de peste 1.500 de metri pătraţi, adică aproape un sfert din rampa de gunoi.


În primă fază, imediat după izbucnirea incendului, ISU Cluj a intervenit la faţa locului cu patru autospeciale, pompierii fiind ajutaţi şi de către administratorul rampei, care a trimis în zonă mai multe buldoexcavatoare care să faciliteze accesul la focare.

Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului s-au deplasat la faţa locului atât duminică seară cât şi luni dimineaţă pentru a lua probe, declarând că nu există un pericol iminent de poluare a aerului.


”Am fost aseară acolo cu colegii de la Situaţii de Urgenţă şi am prelevat mai multe probe de la faţa locului pe care le-am trimis pentru analiză la Bucureşti. În această dimineaţă alte probe au fost luate de la locul incidentului. Situaţia nu este mai gravă decât în luna mai, la precedentul incendiu din Pata Rât. După părerea mea nu există un risc imediat de poluare cu substanţe toxice, dar vom şti mai multe după ce vin rezultatele analizelor”, a explicat pentru news.ro directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Cluj, Grigore Crăciun.

Dorin Mureşan, administratorul rampei de gunoi, a explicat că deşeurile nu sunt toxice, dar că are suspiciunea că focul a fost pus intenţionat, în condiţiile în care recent a interzis accesul persoanelor neautorizate în acest loc, mulţi localnici venind să caute prin deşeuri.


”La faţa locului s-a deplasat o echipă care a deschis un dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă in rem. De asemenea, administratorul rampei de gunoi a depus şi el o plângere”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inpsectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Carmen Jucan.

Rampa temporară de gunoi de la Pata Rât are o suprafaţa totală de 5.000 de metri pătraţi, iar pe ea se află 13 tone de deşeuri menajere, strânse din 25 de comune. În luna mai, un alt incendiu a izbucnit în zona Pata Rât, pompierii intervenind mai bine de 36 ore pentru lichidarea focului, fără să fie înregistrate victime.

Citeşte şi: Istoria se repetă. INCENDIU la rampa de gunoi de la Pata Rât - GALERIE FOTO-VIDEO

Citeşte şi: 800.000 de euro pentru un strat de pământ. Cum să fii plătit de două ori pentru acelaşi lucru

Citeşte şi: Ce NU SPUNE Consiliul Judeţean despre banii alocaţi pentru Pata Rât. De unde a “furat” cei 800.000 de euro

Citeşte şi: 6 milioane de euro nu sunt suficiente pentru ecologizarea rampei de la Pata Rât. Consiliul Judeţean, nevoit să mai scoată alţi bani

Citeşte şi: PERICOL ECOLOGIC. Vechea groapă de gunoi de la Pata Rât arde de o săptămână - FOTO

Citeşte şi: Cum a „afumat” Nord Conforest fazanii din Consiliul Județean