monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Incendiul de la Pata Rât a fost stins după 19 ore de la izbucnirea sa - GALERIE FOTO

Pompierii clujeni au reuşit, luni, după 19 ore de intervenţie, să stingă incendiul izbucnit duminică seară pe o rampă privată temporară de depozitare a deşeurilor menajere din zona Pata Rât din Cluj-Napoca.

“Incendiul izbucnit duminică seară la o rampă privată temporară din zona Pata Rât a fost stins de pompierii ISU Cluj după peste 19 ore, aceştia intervenind cu şase autospeciale, la care s-au adăugat două buldoexcavatoare. A fost o intervenţie de lungă durată, deoarece au fost focare de foc în profunzime şi a fost dificilă intervenţia pentru a se ajunge la ele şi a le stinge. Au luat parte la acţiunea de stingere a incendiului un număr de 20 de pompieri. Cauzele izbucnirii focului nu sunt cunoscute, se vor face cercetări în acest sens pentru stabilirea modului în care s-a produs incendiul”, a declarat, luni, presei, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Cluj a prelevat probe de aer pentru analizarea compuşilor rezultaţi în urma arderii.


Un incendiu puternic a izbucnit duminică seară la o groapă de gunoi de lângă municipiul Cluj-Napoca, dar nu au existat persoane rănite.

Administratorii rampei temporare de deşeuri au declarat duminică seară că intenţionează să depună plângere la poliţie, deoarece ar exista suspiciunea că focul nu a izbucnit accidental.