monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Robotul care schimbă vieţile tinerilor şi celor în vârstă. Elev, după ce s-a întâlnit cu NAO: Vreau să devin programator – GALERIE FOTO – VIDEO

Robotul umanoid NAO a făcut senzaţie printre sute de elevi. Cei mici au fost de-a dreptul încântaţi să se joace cu el, să-l înveţe să vorbească şi să se mişte. “Vreau să devin programator”, cu acest gând a plecat acasă unul dintre tinerii care a avut şansa să dea mâna cu NAO.

NAO este unul dintre cei mai cunoscuţi roboţi umanozi, fiind folosit în numeroase şcoli din străinătate pentru facilitarea procesului de predare şi pentru creşterea interesului elevilor faţă de informatică şi robotică într-un mod distractiv.

De ce este util pentru elevi roboţelul?

Alexandra Sugurel, o româncă stabilită în SUA şi inginer în domeniul roboticii în cadrul companiei care l-a proiectat pe NAO, le-a prezentat celor mici roboţelul minune.


“Momentan avem nişte proiecte de cercetare care se aplică în diferite domenii. Unul din ele este pentru autism în care se lucrează în funcţie de diferite aplicaţii care au fost produse prin efortul informaticienilor care programau roboţelul şi un profesor de educaţie spcială care ne-a ajutat şi ne-a ghidat . Roboţelul lucrează cu copii pentru a-i învăţa să programeze, iar elevii sunt foarte entuziasmaţi să lucreze cu un roboţel şi a învăţa concepte de codare şi programare. Există mai multe programe de cercetare în care se aplică roboţelul şi pentru persoanele în vârstă; îi ajută să nu uite să-şi ia medicamentele sau să joace diferite jocuri”, a spus Alexandra Sugurel.

Schimbarea uimitoare a unui copil cu autism

IT-ista a dat şi un exemplu, în care un copil cu autism a reuşit să înveţe limbajul roboţelului şi să comunice mai uşor.


“Am avut un elev într-o clasă cu autism, nu putea să vorbească şi era retras şi închis în sine. La un moment dat chiar a început să înveţe şi să fie curios de roboţel şi cum funcţionează.  A învăţat cum funcţionează chiar mai bine decât profesoara lui şi a început să-i înveţe pe ceilalţi profesori  cum să interacţioneze cu roboţelul, cum să-l facă să  funcţioneze mai bine. Acest copilaş nu numai că a învăţat să comunice verbal, pentru a interacţiona mai mult cu roboţelul şi a cere să lucreze cu el, dar a şi început să programeze diverse aplicaţii micuţe şi pe alţi roboţi. Îşi face proprii săi roboţi acum. Aceşti elevi sunt extraordinar de talentaţi. Trebuie numai să le dăm uneltele pentru a-şi găsi pasiunea şi pentru a se manifesta”, a precizat Alexandra Sugurel.

Elevii l-ar vrea şi acasă şi la şcoală

Elevii au fost de-a dreptul entuziasmaţi de robotul umanoid. Agitaţi, curioşi şi zâmbitori, aceştia au venit rând pe rând la robot şi s-au putut juca cu el. Ba mai mult, unii dintre ei se gândesc să urmeze o carieră în robotică, fiind de-a dreptul uimiţi de inteligenţa artificială.


“Mi s-a părut foarte interesant. N-am mai văzut aşa ceva niciodată. A fost foarte frumos. Mi-a plăcut foarte mult că este uşor de programat şi cred că toţi de aici am putea să-l programăm. M-aş bucura dacă l-aş avea acasă să mă ajute la teme (n.red.: zâmbeşte), să se joace cu mine şi să se joace fotbal cum am văzut în prezentare”, a spus Bogdan Bârsan, elev în clasa a VI-a. După ce a văzut astăzi în prezentare Bogdan spune că ar vrea să devină programator.

Mai toţi elevii ar vrea să aibă un astfel de robot şi acasă, nu doar la şcoală. Copiii au fost încântaţi de mişcările pe care le poate face robotul, de cum arată şi de uşurinţa cu care poate fi programat.


“Viitorul s-ar putea baza pe roboţi. În Japonia nu se mai angajează femei de curăţenie, ci se angajează direct roboţi. Ei curăţă şi fac tot. Este un proiect foarte frumos. Chiar aş vrea să am şi eu unul la şcoală, dar şi acasă”, a declarat David Cioban, elev în clasa a VI.

“Robotul mi se pare interesant, foarte complex şi drăguţ ca design. Aş vrea să-l am acasă să-mi facă temele. Robotul se poate ridica, se mişcă şi să vorbească”, a spus Octavian Ghişa, elev în clasa a VI.


Nu poate lua rolul unui profesor

Deşi procesul de învăţare este mult mai uşor cu astfel de ustensile, inginerul de robotică Alexandra Sugurel spune că nici un robot nu-l poate înlocui pe un profesor.

“Roboţelul nu-l poate înlocui pe profesor, ci îl ajută. Interacţiunea umană este necesară pentru copii şi nu ar trebui să lipsească. Pentru că tehnologia avansează şi copiii sunt foarte atraşi de ea şi este o unealtă minunată pentru aceşti profesori ca să entuziasmeze copilul şi să-i ajute să-şi urmeze pasiunile. Ar fi minunat să fie câte un astfel de robot la fiecare clasă”, a conchis Alexandra Sugurel.