monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Uitată timp de nouă ani, Piaţa Unirii va fi modernizată complet abia în 2017

În şedinţa de Consiliu Local din luna iulie, primarul Emil Boc anunţa că până la sfârşitul anului toate laturile Pieţei Unirii vor fi modernizate. În urmă cu câteva zile declara că de fapt termenul de încheiere a lucrărilor este anul viitor.

Uitată timp de nouă ani, Piaţa Unirii va fi modernizată complet abia în 2017

După ce timp de nouă ani, proiectul de modernizare a Pieţei Unirii a stat la sertar, în această vară Primăria l-a readus în atenţie. În 2007 planul Planwerk de reabilitare a acestei zone a fost aprobat, dar de atunci s-a reuşit doar modernizarea insulei din Piaţa Unirii, restul rămânând la fel. Etapa a doua de modernizare a Pieţei Unirii a început în această vară cu latura sudică, lucrări care au fost încheiate în urmă cu cu câteva zile. Urmează ca în perioada următoare să înceapă modernizarea şi celorlalte laturi.

În şedinţa de Consiliu Local din iulie 2016, primarul Emil Boc declara că până la sfârşitul anului vor fi reabilitate toate laturile Pieţei Unirii. Din iulie până acum în septembrie, termenul s-a decalat cu câteva luni. Piaţa Unirii nu va mai fi gata anul acesta, ci anul viitor. “Latura cu Librăria Universităţii a fost finalizată exact în 4 septembrie. De săptămâna viitoare vor începe lucrările de pe latura cu Muzeul de Artă, KFC, Melody. În toamna aceasta ne aşteptăm să se deruleze tronsonul de la Monumentul Memorandiştilor până la strada Iuliu Maniu, iar anul viitor vor fi finalizate restul laturilor. Costul de modernizare a tuturor celor patru laturi, cu partea consistentă, cea cu Diesel, care se va transforma în pietonală, este de 7,9 milioane lei. Prima latură a fost modernizată, fiind şi cea mai uşoară, care s-a terminat într-o lună. Pentru celelalte, durata este între trei şi patru luni”, a declarat, în urmă cu câteva zile, Emil Boc.


Latura de vest va fi pietonală, standul de taxi va fi mutat pe latura opusă, accesul în parcare va fi reamenajat, iluminatul public va fi modernizat şi vor fi plantaţi arbori. Etapa a doua înseamnă următoarele: pe latura de vest va fi reconfigurat trotuarul, pe latura de est se va extinde trotuarul existent, se va face un stand de taxi şi se vor reduce parcările în diagonală care sunt adiacente pieţei. Pe latura de vest, zona teraselor va fi mai îndepărtată şi se eliberează astfel o parte din trotuar. O altă componentă importantă este cea a vegetaţiei care va ocupa toate fronturile, suprafaţa centrală fiind destinată activităţilor culturale.

În legătură cu traficul, în prelungirea străzii Memorandumului se va reconfigura şi se va face o bandă dedicată pentru transportul în comun şi pistă de biciclete şi pe direcţia Mărăşti, Mănăştur. Parcarea din spatele bisericii nu face parte din această etapă, dar vor fi reconfigurate intrările.


Latura de vest se închide pentru traficul auto. Accesul pe latura de vest se va face controlat, cu stâlpişori şi doar în ore permise pentru aprovizionare. Pe latura de est, trotuarul va fi extins, va apărea o pistă de biciclete, un aliniament de arbori.