monitorulcj.ro Menu
Actualitate

„Imperialul” de Beethoven şi simfonia „Scoţiana” de Mendelssohn, la deschiderea stagiunii Filarmonicii de stat „Transilvania”

Filarmonica de Stat „Transilvania” revine din vacanţă şi începe stagiunea 2016-2017, aşteptată cu nerăbdare de melomanii clujeni.

Primul concert al acestei toamne îl readuce la pupitrul dirijoral pe maestrul Jan Stulen. Solistul invitat pentru deschiderea sezonului de concerte este pianistul VesmásTamás, care va interpreta „Imperialul”, de Beethoven. Din programul serii face parte şi simfonia „Scoţiana”, de Mendelssohn.

Concertul va avea loc vineri, 16 septembrie, începând cu ora 19, la Colegiul Academic.


Preţurile biletelor şi abonamentelor la Filarmonica „Transilvania” se modifică începând cu această stagiune. Preţurile sunt următoarele: 25 lei – 13 lei reducere (elevi, studenţi şi pensionari) pentru concertele incluse în abonament; 40 lei – 20 lei reducere (elevi, studenţi şi pensionari), pentru concertele extraordinare, iar abonamentele ajung la 400 lei, respectiv 200 lei cu reducere.

Cine este Jan Stulen?

Dirijorul Jan Stulen s-a născut în 1942, în Amsterdam, unde a studiat dirijatul, pianul şi vioara la Academia de Muzică. Până în 2008, el a condus catedra de dirijat a Conservatorului din Maastricht.


În 1964, obţine primul angajament la Filarmonica din Münster, Germania, iar în 1966 devine asistentul directorului muzical general, Reinhard Peters.

În 1970, Jan Stulen se întoarce în ţara sa natală, unde este numit dirijor principal la Nederlands Ballet Orkest din Amsterdam. În 1972, devine director muzical la Nederlands Dans Theater.


Din 1976 până în 1992, Jan Stulen a fost dirijor permanent la Orchestra Radio Hilversum. Acolo, a realizat producţiile radio a peste 1000 de compoziţii. Repertoriul său cuprinde o arie stilistică largă, de la Bach la lucrări de avangardă sau de jazz. De asemenea, a dirijat numeroase concerte pentru tineret, difuzate la televizor.

Din 1992, Jan Stulen este dirijor principal la Deutsches Kammer Orchester din Frankfurt, cu care a avut concerte în Italia, Olanda, Germania şi fosta Iugoslavie.


Ca dirijor invitat, Jan Stulen s-a aflat la pupitrul tuturor orchestrelor din Olanda, dar şi pe scenele unor orchestre din Bruxelles, Londra, Lausanne, Zagreb, Leipzig, Hanovra, Frankfurt, München, Kaiserlautern, Stockholm, Aalborg, Monte Carlo, Veneţia, Trieste, San Remo, Milano, Bolzano, Firenze, Koblenz, Giessen, Mannheim, Seul, Atena etc.

Prestanţa dirijorală a lui Jan Stulen s-a extins şi în domeniul operei, unde acoperă repertoriul de la Gluck până la Britten.


Cariera pianistului Tamás Vesmás

 

Tamás Vesmás a început studiul pianului şi al compoziţiei la vârsta de zece ani, cu profesoara Ella Philipp. La 14 ani, îşi începea deja cariera de solist, concertând peste tot în România. A studiat apoi la Bucureşti, cu Florica Musicescu, şi la Paris, în cadrul Conservatorului Superior de Muzică, cu Yvonne Lefébure şi Monique de la Bruchollorie. În capitala franceză, a obţinut numeroase premii, inclusiv Medalia de Aur la Concursul Internaţional „Claude Debussy” (1968) şi a avut ocazia să susţină recitaluri şi concerte în săli celebre.

Pianistul a colaborat cu ansambluri ca The London Mozart Players, Bournemouth Symphony Orchestra, Orchestre Philharmonique de Lille, Les Solistes de Paris, Saarbrücken Symphony Orchestra, Orchestra Sinfonica de Mar del Plata din Argentina, Philharmonic Orchestra din Cape Town, Orchesterverein din Zürich, New Zealand Symphony Orchestra, Auckland Philharmonia Orchestra, Orchestrele Filarmonicilor din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Craiova, Târgu Mureş. Printre dirijorii sun bagheta cărora a cântat se numără Sir Simon Rattle, Carlo Zecchi, Jean Claude Cassadesus, János Fürst, Mark Elder şi Erich Bergel. Ca membru în formaţii camerale, a colaborat, printre alţii, cu Nathan Milstein, György Pauk, Boris Bermann, Peter Frankl, Heinz Holliger, Boris Belkin, Mark Lubotsky, Cho-Liang Lin. Turneele pe care le-a făcut, de-a lungul anilor, l-au dus în săli ca Wigmore Hall, Queen Elizabeth Hall, Salle Pleyel sau Théâtre des Champs-Élysées.

Tamás Vesmás a susţinut cursuri de măiestrie la Yale University, Michigan State University, Ohio State University, Wisconsin University din Millwaukee, Columbia University, Texas Christian University, Texas South Methodist University din Dallas, Royal Northern College of Music Manchester, Goldsmith College University of London, Sydney Conservatorium of Music, Brisbane Conservatorium of Music, Victoria College of Arts din Melbourne, Conservatorul Regal de Muzică din Almeria şi Conservatorul de Muzică din Granada, Academy of Performing Arts din Hong Kong, Academy of Performing Arts din Bangkok.

Numeroasele sale înregistrări au fost lansate la casele de discuri Kiwi/Pacific Records, ARS Studiofrance, Ode Records, BMG şi McCarthy Communications, şi includ lucrări de Alfred Schnittke, Beethoven, Bartók, Prokofiev şi Debussy.

Timp de peste 25 de ani, Tamás Vesmás a locuit în Noua Zeelandă, unde a condus Departamentul de Instrumente cu Claviatură şi Muzică de Cameră al Universităţii din Auckland. Tot aici, a înfiinţat ansamblul Auckland Sinfonietta Chamber Orchestra şi Festivalul Internaţional de Pian. S-a reîntors însă la Paris, unde este, în prezent, profesor la Schola Cantorum. Este membru al Academiei Europene de Ştiinţă, Arte şi Litere.