monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Reacția asociației Cluj 2021 după ratarea titlului. "Așteptăm să vedem ce nu am făcut bine". Boc: "continuăm munca"

Reprezentanții asociației Cluj-Napoca 2021 au transmis primele reacții după anunțarea orașului câștigător al titlului de Capitală Culturală Europeană, Timișoara. Președintele organizației, Florin Moroșanu, a declarat că așteaptă evaluarea juriului pentru a vedea care sunt lucrurile pe care echipa nu le-a făcut bine.

FOTO Facebook Cluj-Napoca 2021

Într-un text postat pe pagina de Facebook a asociației, reprezentanții organizației felicită Timișoara și dau de înțeles că evenimentele gândite în cadrul dosarului de candidatură, descris ca “un proiect cultural unic”, se vor concretiza, chiar dacă orașul nu a obținut titlul vizat.

Felicitări pentru învingător

“Asociația Cluj-Napoca 2021 Capitală Europeană a Culturii, cea care a coordonat programul cultural și strategia municipiului Cluj-Napoca în această competiție, transmite sincere felicitări echipei Timișoarei și celorlalte echipe finaliste. Alături de Cluj-Napoca, în etapa finală au mai intrat municipiile Baia Mare și București. Cluj-Napoca este astăzi o comunitate care se înțelege mai bine pe sine, o comunitate conștientă de problemele pe care le are, dar conștientă că poate oferi și soluțiile la aceste probleme. La capătul a șase ani de efort constant am reușit să închegăm un proiect cultural unic, de care suntem mândri, o identitate culturală a unui oraș care și-a început parcursul spre o dimensiune europeană, abordată extrem de curajos prin ‘zgândărirea’ unor răni nevindecate, dar aflate în curs de vindecare”, scriu reprezentanții asociației, după care le mulțumesc tuturor pentru implicarea în elaborarea proiectului.


“Suntem încântați de felul în care comunitățile Clujului au reacționat la presiunea pe care această competiție a adus-o cu sine și de rezultatul final al colaborării lor, o strategie sănătoasă de dezvoltare urbană și personală prin intermediul culturii, pe care toate aceste comunități și-au asumat-o voluntar și au început să o aplice”, scriu ei.

"Așteptăm să vedem ce nu am făcut bine"

"A fost o onoare pentru mine să fiu implicat în acest proiect pentru o perioadă atât de lungă", a transmis Florin Moroșanu, președintele Asociației Cluj-Napoca 2021 Capitală Europeană a Culturii. "Timișoara este Capitala Europeană a Culturii pentru 2021. Îi felicit pentru munca depusă. Procesul candidaturii orașului nostru a produs schimbări importante în Cluj. Așteptăm evaluarea juriului pentru a vedea ce nu am facut bine. Până atunci mulțumesc colegilor mei, zecilor de colaboratori, administrației locale și județene, universităților, instituțiilor de cultură, ONG urilor, inimoșilor sponsori, presei locale și clujenilor pentru că au crezut in acest demers", a scris Moroșanu, de această dată pe contul său de facebook.


"Felicitări, Timișoara! Munca noastră, a întregii comunităţi, nu va fi fără rezultat. Am adunat deja atâtea lucruri bune în aceşti ani la Cluj şi e momentul să demonstrăm împreună că tot ce-am discutat în aceşti ani e într-adevăr realizabil, cu sau fără acest titlu", a declarat Ștefan Teișanu, directorul executiv al Asociației Cluj-Napoca 2021 Capitală Europeană a Culturii.

“Munca nu va fi abandonată”

"Mulțumesc comunității clujene pentru implicarea și susținerea proiectului nostru cultural. Doresc să-i asigur că munca lor nu va fi abanadonată și proiectul Asociatiei va merge mai departe, chiar dacă titlul a plecat azi în altă parte" a menționat Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca.


În încheierea textului membrii asociației spun că proiectul va continua și Cluj-Napoca își va urma parcursul european prin implementarea dosarului de candidatură așa cum întreaga comunitate își dorește.

Ovidiu CORNEA