monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Boc îi bagă pe consilierii locali în şedinţă extraordinară să obţină undă verde pentru preluarea Cluj Arena

Dacă în urmă cu o lună liberalii au pierdut pe mâna lor preluarea Cluj Arena în proprietatea Primăriei, Emil Boc a convocat o nouă şedinţă, de această dată una extraordinară, prin care încearcă să obţină acordul consilierilor locali pentru ca stadionul să intre în domeniul municipalităţii.

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Cluj-Napoca, Consiliul Local a fost convocat în şedinţă extraordinară vineri, 23 septembrie. Pe ordinea de zi, printre altele, se află şi proiectul de hotărâre privind “aprobarea solicitării de trecere a terenului în suprafață de 55055 mp. şi a imobilului Cluj-Arena, situate în municipiul Cluj-Napoca, Aleea Stadionului nr. 2, din proprietatea județului Cluj, în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca”.

Acest demers vine după ce la începutul lunii august Boc a mai încercat să obţină votul consilierilor dar a eşuat lamentabil. Ca să treacă, proiectul ar fi trebuit să fie votat de 18 consilieri. Doar 17 consilieri au votat pentru (PNL şi UDMR), consilierii PSD + ALDE preferând să se abţină de vot reclamând că nu au existat dezbateri serioase pe acest proiect.


PNL a pierdut pe mâna lui preluarea stadionului în proprietatea municipalităţii după ce consilierii locali Florin Stamatian, Gabriela Moldovan şi Molhem Mohammad-Bachar au lipsit de la şedinţa de Consiliu Local, iar consilierii Radu Raţiu şi Rareş Ferdean s-au abţinut de la vot, fiind angajaţi ai societăţii care administrează Cluj Arena, astfel că PSD a profitat de acest lucru şi s-a abţinut de la vot. La finalul votului, Emil Boc a avut o izbucnire nervoasă la adresa consilierilor din opoziţie spunând că “PSD a dus Cluj Arena în disoluţie”. Pentru ca acest proiect să treacă ar fi fost nevoie de voturile a 2/3 din numărul consilierilor fiind vorba de patrimoniu.

În luna august, Emil Boc a suplimentat ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local cu proiectul de hotărâre privind preluarea Cluj Arena în patrimoniul municipalităţii care nu a fost pe placul opoziţiei.


Primarul Clujului a încercat să le explice consilierilor că Primăria va prelua stadionul, şi nu datoriile. La scurt timp după eşecul din Consiliul Local, PSD a solicitat o dezbatere “serioasă” pe această temă.

Societatea care administrează stadionul are de luni bune conturile blocate pentru că nu și-a plătit taxele şi impozitele în ultimii ani, datorând Primăriei Cluj-Napoca, la finele anului 2015, 12,5 milioane de lei.


Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj Alin Tişe a spus în nenumărate rânduri că cea mai bună variantă este ca acest obiectiv (n.red. Cluj Arena) să treacă în proprietatea publică a municipiului Cluj Napoca. Nu de puţine ori Boc a declarat că îşi doreşte o administrare comună a Cluj Arena (în contul datoriilor pe care societatea care administrează stadionul o are către bugetul local) şi a Sălii Polivalente.

Mai multe detalii despre acest subiect puteţi citi aici şi aici.