OPINIE Unul a fost luat, unul a fost lăsat

Nu există împărțeală dreaptă aici, căci oricum cad zarurile, tot nedrept e. Te uiți în jur la cei din familia ta, la colegii de școală, la colegii de serviciu, la necunoscuții din autobuz și de pe stradă și îți imaginezi. Unul va fi luat, unul va fi lăsat. Cât de sinistru poate fi?

Nu e ficțiune. Chiar așa e. Jumătate din ceea ce ar fi trebuit să fie populația actuală a României nu s-a născut. În ultimii 50 de ani, numărul nașterilor a fost, în total, mai mic decât numărul întreruperilor de sarcină, arată statisticile Ministerului Sănătății. Ar trebui să fim acum vreo 40-42 de milioane de oameni.

Dar cifrele demografilor sunt seci și impersonale. Realitatea nu e nici statistică, nici abstracțiune juridică. Realitatea celor peste 20 de milioane care lipsesc ar însemna ceva mai mare înghesuială pe stradă, grădinițe ceva mai pline, ceva mai multe școli, ceva mai multe firme, ceva mai mulți informaticieni, ceva mai multe concerte, ceva mai multe cărți scrise, ceva mai multe crâșme pline. Ai avea, de fapt, un număr dublu de verișori, de unchi și mătuși, de frați. De fapt, chiar ai, doar că n-ai apucat să-i cunoști.

Unul a fost luat, unul a fost lăsat.

Principalul argument pe care prietenii mei care militau, în trecut, în favoarea avortului ca decizie pro-choice (făcând abstracție de cazurile medicale) era că, atunci când nu ești sigur că-i vei putea asigura copilului tău un viitor decent, e mai bine să nu-l faci. „Să nu-l faci”, poate că e o opțiune rezonabilă, dar să-l omori înainte de a se naște e cu totul altceva. Și uite așa, avem mii și zeci de mii și sute de mii de femei sau cupluri care decid că e mai bine pentru copilul lor să nu se nască. Efectul sistemic care e? E unul paradoxal.

Dacă România ar avea acum o populație dublă, ar însemna un context sistemic cu totul diferit, care ar fi generat prosperitate. Da, am avea o Românie mai bogată și mai fericită.

Totuși, și acest mod de a gândi e mercantilist, căci e ca și cum valoarea vieții ar sta în nivelul de bunăstare al populației. În logica asta, ar trebui să-i omorâm pe toți asistații social (pentru binele lor, desigur, ca să-i scutim de mizeria vieții). De ce e aberantă ideea? Pentru că oamenii aceia vor, totuși, să trăiască. Alegerea lor e viața.

Exact cuvântul alegere e cărămida din logica pro-choice. Dar logica asta e un sofism, pentru că acelui copil nu i se oferă dreptul de a alege el însuși dacă vrea sau nu să trăiască.

Femeia e liberă să aleagă, desigur. Dar are dreptul de asemenea de a fi conștientă ce înseamnă alegerea ei. Pentru că viața are valoare. În spitale depunem eforturi mari pentru a prelungi viața celor dragi cu câteva luni sau chiar cu o zi; prețuim viața cățeilor și a pisicilor noastre și ne luptăm pentru ca animalele de lângă noi să rămână în viață sau ne luptăm pentru dreptul lor de a nu fi maltratate; considerăm uciderea un păcat și o eroare la modul universal.  Viața are valoare și nu e drept s-o subordonăm unei convenții lingvistice, medicale sau juridice. Trebuie să medităm mai mult la semnificația cuvântului viață și la modul în care îl definim. Trebuie să fim conștienți că acea convenție ce socotește secunda nașterii drept moment zero al existenței ființei umane e, la fel ca orice altă convenție, arbitrară și nu poate cuprinde în ea realitatea vieții. Du-te la un cuplu care așteaptă un copil, care se pregătește atent pentru venirea lui pe lume (ea s-a lăsat de fumat și e atentă la ce mănâncă; s-au dus împreună la supermarket și au cumpărat pătuț, cărucior și alte celea; i-au ales numele; i-au aranjat camera) și spune-le că acel copil (încă) nu există, că nu e o ființă umană, că are tot atâtea drepturi pe lumea asta ca un un șoricel (sau mai puține). Te vor crede? Nu știu dacă te vor crede sau nu, dar vorbele tale vor durea.

Poate că, dacă am înțelege ce înseamnă viața, am avea dreptul să stabilim o definiție acceptabilă referitoare la momentul în care începe și momentul în care se sfârșește existența omului pe acest pământ. Viața e, însă, un mister mult prea mare pentru noi și suntem departe de a-l înțelege, în pofida mileniilor de filosofie, știință și înțelepciune pe care le are umanitatea în spate.

Apropo. De la începutul anului și până în prezent, în județul Cluj au murit 308 oameni. „La cerere”, așa scrie în documentele medicilor. La cererea mamelor lor.

Un număr mic, totuși, au scăpat. Mamele lor s-au răzgândit în ultimul moment. Bebelușii sunt bine și sănătoși. Într-o bună zi, când vor fi mari, vor afla de la mamele lor că au scăpat ca prin urechile acului. Pe unii, vestea îi va bucura și-i va face să se simtă norocoși. Pe alții îi va deprima și-i va face să se simtă ca niște rebuturi.

Am produs, zici, 20 de milioane de rebuturi?... Hai să fim serioși.

Marius BENŢA