monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Kranz Eurocenter, firma controversatului om de afaceri Corin Boian, a câştigat licitaţia pentru finalizarea Centrului de Deşeuri. Firma este anchetată de DNA pentru evaziune fiscală. Boian, afaceri “penale” cu Elena Udrea

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a anunţat miercuri că instituţia a finalizat şi atribuit contractul privind finalizarea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID). Câştigătorul licitaţiei este o firmă controversată, iar patronul acesteia este un apropiat al democrat-liberalilor, afişându-se mai ales la întâlnirile onorate de greii partidului, precum fostul premier Emil Boc. Se va reedita dezastrul din perioada 2012-2014?

“CMID este un proiect blocat din octombrie 2014. A fost blocat doi ani atunci când s-a reziliat contractul cu firma Confort. Am finalizat licitaţia şi am adjudecat continuarea lucrărilor la CMID, adică continuarea lucrărilor. Câştigătorul licitaţiei este un consorţiu format din firma Krantz Eurocenter, Institutul de Studii şi Proiectări Energetice – ISPE care a câştigat licitaţia cu o ofertă de aproximativ 111 milioane de lei, aproximativ 24 milioane de  euro. A mai fost o ofertă în valorea de 27 milioane de euro din partea SC Iasicon SA-SC TCI Contractor General SA. În curând, după contestaţii, vom putea semna contractul de continuare a lucrărilor. Este vorba de proiectare şi execuţie pe lucrările rămase la CMID, termenul este de aproximativ 18 luni proiectare şi execuţie. Încercăm ca într-un an, aproximativ, să finalizăm acest Centru de Deşeuri. Mă bucur am reuşit să finalizăm această procedură începută undeva în luna mai sau iunie şi după câteva luni am reuşit să adjudecăm acest proiect important. E important că l-am deblocat pentru că doi ani s-a stat pe loc. Dacă nu existau acele probleme, în aceşti doi ani de zile acel centru putea fi terminat”, a explicat Tişe.

El a mai spus că funcţionarii din Consiliul Judeţean vor fi în permanenţă pe şantier pentru a evita problemele de data trecută.


“O să avem în permanenţă oameni pe şantier, vom încerca zi de zi să monitorizăm, să ne facem datoria şi să susţinem constructorul în tot ce are nevoie şi să se încadreze în termene, termenele fiind o urgenţă maximă pentru judeţul nostru şi pentru oameni. Deja oamenii noştri au fost pe teren, ştim exact ce avem de făcut acolo, e atât de vechi proiectul acesta încât toţi clujenii cunosc problema cu CMID şi cu celulele, însă asta a fost situaţia, am găsit în această fază proiectul şi suntem datori să îl ducem mai departe”, a mai spus Tişe.

24 de milioane de euro, doar prima celulă


Alin Tişe a spus că firma Kranz Eurocenter se va ocupa doar de finalizarea primei celule, celula a doua fiind înlocuită cu un incinerator de deşeuri.

“Tot proiectul este prins pe bani europeni, este fazat dar este prins. Varianta cu incineratorul este o discuţie care va merge în paralel cu construcţia Centrului de Deşeuri. Pentru că dacă noi nu continuăm această primă celulă şi nu o facem, practic ar trebui să dăm înapoi şi ce am tras până acum care înseamnă vreo 54 de milioane de lei, aproximativ 12-13 milioane de euro. Am convenit şi am discutat cu Primăria ca în paralel cu prima celulă noi deja să gândim soluţia definitivă ceea ce se va întâmpla după finalizarea şi umplerea primei celule. Aici, cu Primăria, ne gândim la soluţia incineratorului. Prima celulă se va umple foarte repede. Incineratorul ar urma să fie gestionat de ADI Eco-Metropolitan. În proiectul de CMID sunt două celule, două gropi ecologice cu membrană specială care nu permite poluarea. A doua celulă urmează să fie făcută abia după ce se umple prima. Dorinţa noastră pentru a doua celulă este să nu mai atragem bani europeni ca să nu trebuiască să-i dăm înapoi şi în locul celei de-a doua celule să gândim soluţia definitivă a unui incinerator. Practic, nu oprim proiectul să dăm banii înapoi, dar îl dimensionăm ca a doua parte din el să ducă la o soluţie definitivĂ”, a mai spus preşedintele CJ Cluj.


Două firme au depus oferte pentru finalizarea Centrului de Deşeuri:

Asocierea Kranz Eurocenter SRL- Institutul de Studii şi Proiectări Energetice –ISPE SA - Valoare ofertă: 111 103 998,44 lei fără TVA


Asocierea SC Iasicon SA-SC TCI Contractor General SA - SC Socot SA- Valoare ofertă: 122 059 519,30 lei fără TVA

Contractul de lucrări vizând „Proiectarea şi execuţia Centrului de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Cluj” se ridică la valoarea de 123.699.580,75 lei.


Kranz Eurocenter SRL a intrat în urmă cu doi ani în atenţia procurorilor anticorupţie. În 2014, firma controlată de Corin Boian, apropiat al fostei guvernări PDL, a fost anchetată de procurorii DNA într-un dosar de evaziune fiscală. Boian este cercetat penal pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală într-un dosar unde prejudiciul se ridică la suma de 2.385.000 de lei.

Şi în 2011, Corin Boian patron al societăţilor Kranz Eurocenter şi Vasicos Center, a intrat în atenţia DNA. Procurorii investighează modul în care s-a demarat investiţia privind dezvoltarea domeniului schiabil din masivul Parâng, mai exact cum a fost decontat primul milion de lei (10 miliarde de lei vechi), acordat de către ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea. Kranz Eurocenter Piteşti a câştigat un contract fabulos, în valoare de 67 de milioane de euro, în contextul în care bilanţul contabil era de-a dreptul dezastruos. Procurorii au verificat inclusiv modul în care a fost posibil ca o societate cu datorii mai mari decât capitalul social să fie eligibilă pentru o astfel de licitaţie.

Soţia lui Corin Boian, Cristina Diculescu, evoluează de asemenea pe scena politică în calitate de preşedinte a Organizaţiei de Femei a PDL Argeş.

Cert este ca omul de afaceri Corin Boian are lipici la banii statului, într-un top al firmelor româneşti în funcţie de contractele de achiziţii publice câştigate, Kranz Eurocenter figurând cu suma de 18.957.248 lei, situându-se după societatea altui magnat, Gigi Axinte, al cărui Argecom a “produs” contracte cu statul în valoare de 256.483.073 lei, fără TVA.

Corin Boian îi aducea Elenei Udrea şpaga cu valiza

Anul trecut, omul de afaceri Adrian Gărdean făcea mărturisiri amănunţite legate de modul în care fostul ministru Elena Udrea ar fi pretins şi încasat şpăgi de la oamenii de afaceri pentru contractele finanţate de către Ministerul Turismului. Potrivit acestuia, patronul piteştean Corin Boian, care deţine societatea Kranz Eurocenter SRL, i-ar fi adus Elenei Udrea şpaga în valiză, direct la minister.

„Boian Corin a venit la biroul meu din Băneasa, având cu el o geantă neagră de mână, cam de dimensiunea unei unităţi centrale de calculator în care avea o sumă de bani, spunându-mi că sunt 600.000 euro. În aceeaşi geantă am pus şi eu 300.000 euro. Din câte îmi amintesc, toţi banii pe care i-am pus eu erau în bancnote mari, de 500 de euro. De la biroul meu, am mers împreună cu Boian Corin, cu maşina acestuia, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului din apropierea Casei Poporului”, ar fi mărturisit Adrian Gărdean.