monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UPDATE Clujenii protestează față de decizia Senatului în cazul Gabriel Oprea FOTO

Aproximativ 500 de persoane au ieşit joi seară în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca pentru a protesta faţă de votul dat în Senat împotriva cererii DNA de urmărire penală în cazul lui Gabriel Oprea.

UPDATE

Iniţial în Piaţă s-au strâns aproximativ 150 de persoane, dar numărul lor a ajuns la aproximativ 500.

Protestatarii au mai scandat “Hoţii, hoţii” şi “Criminalii!, criminalii!” şi au pornit într-un marş. Ei au plecat pe traseul Bulevardul Eroilor spre Prefectură. iar când au ajuns aproape de Piaţa Avram Iancu au strigat “Toate partidele, aceeaşi mizerie!”. De asemenea, în faţa Prefecturii, manifestanţii au strigat “Jos prefectul comunist!”. Au mai scandat “Oprea, nu uita, azi ţi-a mai căzut o stea”.


“Am ieşit în stradă pentru un aspect foarte clar şi anume blocarea actului de justiţie în cazul lui Gabriel Oprea. În acest fel, cei din Senat l-au protejat, vom ieşi în stradă de fiecare dată când actul justiţiei va fi obstrucţionat”, a spus un protestatar.

Un alt manifestant a spus că a ieşit în stradă şi “în numele clujenilor care au preferat să stea acasă în loc să protesteze”. “Mă declar dezamăgit de generaţia politicenilor tineri, în sensul în care politicieni precum Ponta, Şova, Boureanu sunt oameni cu carte, dar cu toate acestea au dezamăgit”, a spus un alt protestatar.


-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Protestatarii au pancarte inscripţionate cu mesaje precum “Integritate, nu imunitate”, “Cercetaţi, nu imunizaţi”, “DNA nu te oprea”, “Casa omorului (n.red – în loc de Casa Poporului). De asemenea, manifestanţii – cei mai mulţi dintre ei tineri- sar şi strigă: “Cine nu sare, nu vrea schimbare” şi “Laura fii tare, vrem deratizare”.  Ei au ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor din Colectiv, iar organizatorii au subliniat în discursurile lor că “trebuie să terminăm ceea ce s-a început la Colectiv”. De asemenea, cei prezenţi la protest au ţinut un moment de reculegere şi în memoria poliţistului Gigină.


Protestul vine după ce zilele trecute mai multe persoane au iniţiat pe Facebook o mişcare de protest faţă de decizia dată de senatori în cazul lui Gabriel Oprea, fiind deschisă o pagină intitutală "Oprea este cercetat, vrem să fie judecat".

„Ieșim în stradă pentru cei care nu mai sunt printre noi și nu-și mai pot cere singuri dreptatea. Polițistul Bogdan Gigină a murit în timpul serviciului, în timp ce escorta una din numeroasele coloane oficiale ale fostului ministru de interne. Un om a murit, Oprea a scăpt: cel identificat de procurori ca vinovat de ucidere din culpă nu va ajunge în fața justiției. DNA a cerut aviz de începere a urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea, în dosarul privind decesul poliţistului Bogdan Gigină, sub acuzaţia de omor din culpă. Senatorii au făcut însă scut în jurul colegului lor și au decis luni prin vot secret împotriva începerii urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea. Vi s-a făcut puțin greață după votul de luni din senat?”, şi-au argumentat organizatorii protestului iniţiativa.


Vă reamintim, Senatul României a respins, luni, cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale pentru ucidere din culpă, în dosarul privind decesul poliţistului Bogdan Gigină. Procurorii DNA au precizat că respingerea cererii de încuviinţare a urmăririi penale pentru ucidere din culpă în cazul lui Gabriel Oprea are drept consecinţă blocarea anchetei penale.